Paideusis - sau ce pedeapsă cumplită este învăţul fără dezvăţ...

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2006 danwaniek.org

Pedeapsă vine de la frumosul verb grec „ paideuo ”, a educa
( „ Iaste sărac… cel ce n-are învăţătură şi bună pedeapsă ” ).

Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească,
Creaţie şi frumos, p. 285, 1987

( … )

În Predoslovia la traducerea biblică din 1688 se vorbea despre cei
„ pedepsiţi întru a noastră limbă ”. Pentru un om de cultură contemporană
pedepsit într-o limbă naţională, cum suntem încă, problema este să vadă
„ pedepsită ” la rândul ei limba sa, laolaltă cu toate universalurile lumii. ”

Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească,
Creaţie şi frumos, p. 285, 1987

Fig. 3 : A nu vedea copacii, iar nu pădurea - care este peste tot în leagănul neamului românesc - iată pedeapsa limbii noastre ! Copyright 2004 © Celin Peţeanu.

Cumplite vremi ! „ Pedeapsă ” în sensul curent de azi vine din „ paideusis ” - cuvânt care în greceşte înseamnă chiar acum învăţare, de la paideuo – „ a învăţa ”. Cum se poate ca sensul acesta, atât de viu pentru traducătorul Bibliei lui Şerban încât acesta îl trece şi în predoslovie, să fi dispărut complet din limba noastră ?

E simplu ! Doar era atât de limpede ! Tocmai pentru că am uitat de vechea „ Pedeapsă ”... Poate pentru că şi „ cumplit ” înseamnă la origine altceva decât tot ce credem azi, când îl scriem şi îl citim aici. Într adevăr, el însemna doar… complet. Iar învăţarea era in vitiare – intrarea în viciu. Dacă învăţătura a ajuns a fi pentru noi azi o pedeapsă, învăţul un viciu fără dezvăţ şi întregirea un lucru cumplit, este pentru că, fără îndoială, trăim sfârşitul istoriei. Şi dacă e la capăt, ca orice fire încheiată, atunci se poate în fine încerca a spune povestea istoriei, de la început, aşa cum a fost. Asta voi face mai departe, mai sus...

Argument

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2006 danwaniek.org


Puţini autori sunt ca primul, şi apoi Celălalt Noica ! În spatele fiecărei fraze pe care o scriu ei se află o carte întreagă, chiar când unul din ei traduce doar, aşa ca aici mai jos - din Platon. În frazele lui Constantin Noica afli o bibliotecă. În spusele părintelui Rafail afli harul. Cu ei, cu el cu tot, auzi mereu câte un om adevărat vorbind tuturor, şi de-a dreptul. Dar mai simţi asta tot aşa cum simţi bradul în aerul de munte. Astfel şi cum bănui pădurile cele vechi şi pline, atunci când păşeşti pe cetina lor verde, aceea mereu nouă, cu miros drept, ca tămâia dinaintea Lui.

Doar la Eminescu, şi – paradoxal – la Mateiu Caragiale am mai perceput curgerea aceasta lină, de fluviu uriaş, a ideii prin fire.

Alţi scriitori şi gânditori sunt „ ficşi ” sau „ definitivi ” şi poate n-ai să poţi să schimbi niciodată o iotă din ce au mai scris şi ei. La cei doi Noica însă, o viaţă întreagă nu-ţi ajunge chiar şi numai să spui tuturora ceea ce trebuie, fiecăruia după numele său, aşa cum o fac ei. Noica filozoful te îmbie să scrii mai departe, şi iată, o şi faci ! Noica ieromonahul este atât de smerit încât nu scrie de fel...

Între cei doi Noica s-a oprit desigur şi cea mai dulce parte întreagă din rostirea românească, şi s-a încheiat şi istoria... Cultura este a Duhului sau nu este !
Toată aiastă serie de volume despre „ cele dintr-ale lui Abaris din Miază-Noapte ” e astfel doar o încercare. Dar care ?
Încercarea mea guralivă este aceea de a cerceta. Ce tare este cerul ! Cer - ce tare !
Iar cercetarea este a acelora ce se află sub o fericit aleasă, strălucit tradusă şi întru toate, mereu tainică, dar limpede sintagmă. Ah, dacă ar fi un cuvânt care să poată exprima legătura care era între lucruri înainte ca omul să tot spargă, separe apoi să refacă el lumea... Am încercat să cercetez ce le-ar putea lega pentru mireni, filozofi ori ba, iar Abaris acesta mi-a zis că pot numi cuvântul „ cardinalitate ”. Vom mai vedea ce poate...



Fig. 2 : Mărit aici cu lupa este rândul al patrulea, în pagina 73 din traducerea lui Constantin Noica la Charmides, 158b-c :
(...). ei men soi êdê parestin, hôs legei Kritias hode, sôphrosunê kai ei sôphrôn hikanôs, ouden eti soi edei oute tôn Zalmoxidos oute tôn Abaridos tou Huperboreou epôidôn, all' auto soi an êdê doteon eiê to [158c] tês kephalês pharmakon: ei d' eti toutôn epideês einai dokeis, epaisteon pro tês tou pharmakou doseôs. autos oun moi eipe poteron homologeis tôide kai phêis hikanôs êdê sôphrosunês metechein ê endeês einai;

Cine este Abaris ?

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2009 All Rights Reserved. Copyright Requests Here Please !

Abaris este medic. Medic acesta este nu atât o meserie cât un atribut mai general în sensul vechi european al lui mederi, ceea ce însemnează desigur întregire peste tot, şi nu numai în glosele etimologice inspirate ale lui Theo Vennemann. Profet, binefăcător, vestit (dar mai ales „ unic ” apoi chiar „ ubiquitar ”) Abaris este, cum se pare, mai în toate, un tip uman exemplar. Şi aceasta nu doar pentru Socrate ! Prototipic pentru strămoşii dacilor din „ veacul axial ”, Abaris este pomenit cu evlavie de toată floarea cea vestită a Antichităţii înalte, şi chiar de primii creştini, la o mie de ani mai apoi, de pildă de părinţii cappadocieni - Vasile cel Mare, apoi de câtre sfântul Grigore, fratele sfântului Vasile. Iar acest „ veac axial ” nu-i doar acela al întemeierii Romei sau al primei Olimpiade, acela al lui Zalmoxis, a unui deutero-Isaia, apoi Buddha, Zoroastru, Confucius, Lao Ţî, Pitagora - mă rog, pe orişicine dorim să mai punem aici... Acesta, desigur, nu e doar veacul captivităţii asiriene a lui Israel ( apoi babiloniene a lui Iuda ) ci şi acela - cum a observat, între alţii, Karl Jaspers - veacul contemporaneităţii profeţilor acestora, cu aproximativ şase seculi înaintea singurului eveniment real al istoriei, venirea Mântuitorului printre noi.


Fig. 1 : Coperta a IV-a a volumului al doilea din seria lui Abaris.