Tainele Mării Bonaei Deaea :
by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2013
All Rights Reserved.
Copyright Requests Here Please !
Dragonului Domn Marinescu :
Mā-Rrhē-Ayïn-Hē-Shīn-Khā-U(r) -
Numele lui Horus Khā-Ur-Shīn
Al Întâi Curgătorului Mamei Alin
Celui ce înțelege și inspiră din plin :
Mai prevăzător ca odinioară,
Când paza noastră de hotară
Deslușea privind prin Aurore
Ultima ursită :
Vindecătoarea iubită,
A Nopților Cabiriei Zoin
Binecuvântare străvezie
A nevoii iubirii de Poezie
La Sânziene și Călușari...
Tainele Mării Bonaei Deaea :
Sunt neagră dar sunt frumoasă...
(...)
01. Pontus Euxinus este la început un lac glaciar (Ryan și Pitman, 1998). Apele lui sunt "albe" (cristaline) de la origini.
02. Pe malul lui, din al mării dalbe prund, stând strajă de mare la hotarele de la Apus, se află Dalbă Mănăstire, mai presus de fire, un megalit alb, înalt, de patru sute de metri, care lasă o umbră uriașă, de multe sute de suliți, la Răsăritul și la apusul soarelui.
03. La Sânziene, de Ziua cea mai Lungă, în amiezi, Turnurile ei Dalbe lasă o umbră sigură cu care vine iute ora când crezi.
04. Dincolo de Bosfor, apele Mării Egee sunt cu 180-200m mai sus. Sunt așa de la potopul universal din sfârșitul ultimei glaciații, în Zodia Mare a Leului, pe la 12.000 î. Hr. Fluviul glaciar indian Sarasvati are atunci șapte kilometri în lățime la vărsarea lui în Golful Khambat (Khā-Mā-Bhā-Thāv, mama născătoare a strălucitei străluciri solare - reflectate deci - ca și a lui Gandhi, Poarta Primă a Nunții Necerești : Ghē-(Nūn)-Daleth-Ayïn)
05. Răspândind prin Cele Cinci Ape esențiale (CinciAb, PanciAb, Pundj-ab) toată ghețăria topită a munților Himalaya, acele ape line ce n-au umplut Tibetul și nici lacul de dincolo de Munții Cerești (Chin Lung, Kun Lun) până la Poarta Cerului (Țâne Geană, Tien Șian), duc harapii negri la vale din Harappa și cetățile Hindus-ului în Țara Pund și până în zările de peste nouă mări și țări !!! The Beatiful Nine, Tantra Manușilor de peste Ocean.
06. Harapii ajung iute în Golful Per-Syr (Tatăl Soare, Persic), urcă Tigrul și Eufratul dintr-un port pe care-l numesc Urul Chaldeean până în As-Syr, Elam și Dervent, la Poarta Caucazului (Khā-ū-Khā-Shīn). Vorbesc, ca tamilii din munții Ghā-tti de Apus o limbă guturală și ergativă, Ghā-ō-Rrhē-Ghē, Ge-Orge-Ana, Ille Anna. Se ivesc Cabirii ca ivirii până-n zările privirii. La vorbire au un rost, dialectul basc și tosc... Neam pietros, de loc la trup gros, neamuri zece, Etche și Adze cu orașe Vili.
07. Scrierea lor, în care Khā era lumina Sfântului Soare sau crucea sa strălucitoare și rotitoare (Swas-Thāv-Khā levogiră) trece pe tăblițe de lut, coapte iute din mâlul de început. Este mâlul proaspăt, curat și roditor al locului, ce curge din Ararat la vale, Khā pâinicile de suflet Khā. Țara de Sus se numește Născătoare a Luminii Khā, deci Khāt-Thāv, Thāv Khāt.
08. Este țara întâilor neamuri levantine, Ur - Maen (tsch), gar-maen, a Ar-mânilor, Armenilor și Garamanților "ghermani". Autentic, NEWE "germane". Caramanlâi și caragialești, ele fac statui de oameni cu cușme căzătoare pe frunte pe care le pun ca pe Sfincși în vârf de munte din Ararat până la Cioara și de la Bessi Para până la Pociovaliște și Chiperești...
09. Harapii negri, adorând soarele, sunt Khāt-ti, Thāv Khā, tuhătul strălucind spre bărbat, sefira regească Malkhut (Ma-L-Khă-Thāv). Ta Khāt este Țaga în grai gutural de bărbați (Bhā-hē-Rrhē-Bhā-Thāv, de două ori Strălucitori Reflectând Nașterea din Luminoasa Cruce).
10. Khatti sunt deci Ghatti după origine, dar se numesc recent Gotthi și Gaetti în Țară întinsă dincolo de hotară ( pe unde curge strălucita feminitate solară Khā-O-Thāv-Rrhē). Singurii care numesc Soarele Mamă de Fiu - Sohn, Sonne... Straja de țară la Podul Târgului din Afară. Ostașii ce nu se înmoaie apăsându-și pe sub mese trupurile de vărsat fără pohte în muieri podărese.
11. Ei își fac sălaș în străvechiul oraș, taman în Mâlul Maeotic în care curge liniștit glaciarul Don (Dan-ais). Orașul Palus-ului Maeotic este deci Asgard, Ais-Khā-Rrhē-Dāleth (Poarta curgătorului Pfalus sau Sălaș al Strălucirii). Mai târziu, pe aici, Khā-zarii jidoviți, Găzarii de la marea cazacă sau cazară se vor numi Caraiți (Thor Hyerdahl, 2000).
12. Apele dulci ale lacului pre-pontic (Pre-Euxine Lake, PELA) au permis răspândirea în jurul său, dinspre țărmurile joase adânc înspre interiorul european, până-n munte, a unei civilizații agricole pașnice, de belșug și rafinament, care cultiva și grâul și feminitatea, postūrile și pōsturile. Civilizația Europei Vechi știa să înfrunte Eonii. Harapii au ajuns aici Albi... Garamanții erau fericiți, buni amanți, îmbrăcați în albi, impasibili și postitori, de sămânță păstrători, de muieri mult țiitori, cu legi frumoase de la cântători, cu creastă cocoșească și îndelung rugători. Și Miresele lor de bănași aveau drept panaș penéa de curcan pe cap mai ceva ca la Rupea. Inelul de la Iezerivo conține (Florin Croitoru, 2006) formula "Penéa ți-l tea" (Să ți dau, eu, Penea, dacă vrei ! Ia acest inel împăunat, ca pe o Coroană a Soarelui spre împăcare a sufletului tău iubit după ce te-a luat Cea cu coasă, tu descântată, descusută Polisteneasă !).
13. Portul alb și mereu nou ca neaua, cusut roșu și negru ca ia în pânză topită, veșmânt străveziu, îmbrăca la fel ca pe moșii, Cămășii, (Khā Mā Shīn, Mama Albă ce învelește în încheierea veselă la care ajungem cu toții, noi cei din strămoșească moșie ca glia). Purtarea și portul, faptele noastre de până la dulcea moarte ne-au dat numele. Aceștia sunt prin urmare Ghā-Rrhē-manii, Strălucitorii Oameni Albi ai Pământului Negru, Banii, Danii, Letonii, Lătânii și Valahanii.
14. "Românii", adică noi sărăcanii, armanii, Oamenii Curgători din Crug Femeiesc, s-au numit Bhā-Rahmanii, măi frate române ! De astă naștere să ai Khā-Bhā-R, astfel Khā dulce rană să curgă din femeile noastre, ca strălucirea vie a soarelui, o apă vie, iar nu fântână în zadar. Khă altfel suntem buni să ne ia N-ai Bhā ca pe Anna dacă ar fi fost zidită de alt Cineva decât bunul ei Zidar.
15. Din Miazănoapte reveneau an de an, berbecește, nu doar Goat-ii Krivofori, cuceritori, și Crivățele cu coarne roșii, Khā-Zorii, ci și pietrele de aur galben strălucitor. Și aceast Khā-Limbăr amintea de Agartha, A-Ghā-Rrhē-Thāv, Viața ce Nu se Scurge a Pământului Mamă...
16. Ambra este deci numele aurului moale, galben curgător, moale la atingere ca blănița jucăriei ursite și ursulețești care ne liniștește fetița, dar și rafinata băutură zeiască de dor, rășină străvezie cu înlăuntrul ce învie, de bucurie al nostru isvor. Impresionați, ca orice sălbatici, Ghātti au numit-o Am-băr, Băr-Mā, Curmă, Curmătură, Culme, Khā(r)-ma, guvernar, hibernare (Khā-Bern-ari), Iarnă, Îngheț, Ger. Acesta este Gerula, Strămoșul totemic, Gerilă, Ber-n, N-ber, Ambra din Berna, Mierea Aurie a celui ce-și vâră botul până vede Miedul, și nu se teme de înțepăturile harnicei albinuțe care zbârnâie furată în Vis, Miedvedev, Ursul. Și astfel HUNG Ember SPAN Hom-ber, Hombre, Omul Urs, Sacerdotul, a învins pe Berbec, bătăușul încăpățânat ca focul (Berbecele, Ursul și Cerbul, Ostașul, Regele și Serabul, Regele Ostaș Sacerdot, Tripartiția la Indo-Europeni, la George Dumézil, Opera Omnia. Dumézil scrie fără să-L știe de Adevărul și Calea care ne Reînvie).
17. Acum se face scrum sacrificiul cel nebun ! Ar-Khā devine Arché, Prima Alianță. The Ark of the Covenant. Arca scutură tare ca o sănătoasă chemare (Khā-e-Mare), ambra ei e bine zbuciumată, atingerea ei este *elek-tri-Khă. Migratorii Khāți (Carl Lewis, Alice în Țara Minunilir, Cheshire Cats) sunt potentați cureți. Femeia este o Liturghie în familie, nu mai e o iapă verde pentru cai verzi migratori pe barbari pereți.
18. Barbarii sunt curentați dacă ating pe Mama Cybele de pe tron apărată cu lei de Attys, bărbați inspirați dar de femei crunți pirați. Khā-lușarii bătăuși buni îi saltă pe beți. Electron, vv-Elec-T-Rrhē-On sunt frații vv-eleci, Velichii, Acei Mari Valahi născuți din Elektra. Până la Pravila lui Vasile Lupu la Trsfetitele pe vremea lui Vasile Moțoc, ÎPS Varlaam din Sihăstrie,
19. "Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat primpregiurul părților fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădulariu, spre veșnica lui nefolosire"
20. Și azi în Anatolia turcii spun muntelui pe numele lui khattic, hitit și lycian (lupesc) DARO "Dag" ceea ce înseamnă DragKyon, Dragon Împărătesc. Hitiții au venit cu vetrele noastre în Asia Mică iar Etruscii au plecat tot cu iasca eskhara. Avem acum iască românească de la Alexandria Eskhate în Khā-Shīn-Ayïn-Khā-Șeitan la Ischia și Ostia. Mămăliguță de mei se mâncă de la cașă la Cașin ca la Mama Akka Shīn acasă. Aprinderea focului cu iască și păzirea focului vv-Hestiei în vv-atrium (vatra de peste pivnița din beci și nu în prispa auriculară) se scria în cuneiforme hitite și hieroglife "conforme cu inscripțiile pe lemn khattice"
21. Hassal Pahhar Paraișteni
(Grăbește-te să ții "pyra" focului aprinsă cu bușteni în potir).
22. Dardanii (TRAC, ALBA Dardha DARO Bardă și Pară ) au numele etnic ca para focului. Coama coifului de aur ce apăra ochii ostașului dar și lua ochii dușmanului în luptă avea coroană roșie la comati, galbenă la pilleati și albastră la Serabos Testes. Aceste culori se mai puteau vedea pe Columna Trojani pe vremea lui Clement al Treilea ce vroia să-l corupă la papistășie pe IO Niță, Împăratul vlah Caloian, Craiul Iovan și Mare Dan(ez) Ban Craiovean.
23. Faimosul turcit Aladdin ca și Nastrattin Altân Mussa Dag, munte, tăiș dublu, arată, Zeigen, Țaga, Dagga, Drag, Dagger, drakkar, Da-vv-on, Divan, Tăun, Tha-vv-on Năs Thavvon, Iovan Năzdrăvan. "Din" este Dreptatea, pe care semiții au învățat-o copiind legile noastre frumoase (Leges Bellagines, cele cântate)
24. Căci Mama este Electra, o oceanidă de la Oceanul Eridan, Danul de Sus. Vine de la marea Botan, ca Wotan, la țara ducelui Ramunc. Vine pe Dan-Eri în jos, pe un mal frumos, mai înalt ca Ur-Geții, argaeii, argeși. Tata este Thāv-Mā-Shīn, Thaumaturgul cu aur peșin de la Timișul de Sus, IO Tamaș cel Bun.
25. Boden este Marea Constanței. Din ea curg la Apus Rrhē-Dan, Ronul, și Rrhē-Ayīn, Rinul, cum gândește profesorul bavarez (Bhā-Bhā-Rrhē-Ayïn, care vede strălucit ceea ce decurge din origini) Vennemann (Europa Vasconica... 2003). E-vv-Ur-Ayīn-Apa, Apoasa Creație, lumea unde Venneman a deschis ochii întâia oară.
26. Spre răsărit curg Eri-danul (Padul) și Dan-Eri, Dunărea Danilor, Danailor Daoi, de la isvorul ascuns din Davosul vânătorilor șvițerieni, Da-vv-on-Shīn. De aici vin peșin Drăgușin, Drakones, ostași ai țepeșilor drăculești scriind răvașe domnești pe cruci "secuiești"...
27. Era scrisă ursita : Arz Buctă, răvaș de mister, rună oghăm, ocă de oier Rahman... Așa pregăteau, ca lacrima sacrificiului în ochiul căprui, nunta în cer cu Cerboaica, Dserfpă, Pui, punând Gonaciul în Cui...
28. Acesta este rostul scrisului în înscrisurile sintetice, simbolice și pristolnicești din Civilizația Europei Străvechi (Old European Script and Civilization, OESC and OECI).
29. Iar "runele", sunt bazate pe Cultura Pre-Cucuteni, Târpești și pe cea a "vânătorilor swiderieni". Runele, Răbojurile, Răvașele, sunt la plecare tot una, cununa. Scrierea Ogham găsită de Cezar la helveți, sunt un alfabet "chalcidic" lătân, sabin, pelasgic, venetic și osc adus peste Munții cei Albi de Etrusci lemnieni pădureți săgetători ca Oetzi !
30. Etruscii scriau ca plutașii de pe Bistrița moldavă, tot "coborâți" la vale din Pleiade în calea Bâcului.
31. Bâcul este Sângele Voinicului, ungerea țărușelor Termini Liber patri, domnii unși pe calea Taurului, spre Tiraspol, Tauropolis, ca pe vremea strălucitorilor strămoși de la muntele Ceahlău.
32. Ceahlăul este, pentru argați (Ur-Ghātti), Kogaionion-ul. Este la culme un megalit cu două capete (Cob-a-Ion-Ion, Capul lui Ion).
33. La o sută de ani de la pierderea Densușianului știm că acolo sălășlyia Ion Sânt Ion, Io-vv-an, ca Ia-vv-on la Luz (Betel). De la Cușmă în jos, Culmea, Scriptura, Legenda Fătului Frumos, Ceaslovul, Ruga Orei, și Gura de Aur curg la cale în vale ca un Crug de voinic drept și curajos și ca părintele Iustin de vânjos.
34. Gugu, Cucuietul Mamei Dochia, Ia-vv-Hē, Iancu, Iāa, este în veci întemnițat, întemeiat sub sălașul Negrului Împărat. În beciuri la cazne sub vatră, vv-Atrium, este vv-Hestia, Mama acelor negri Pemnites, Mama Akka Sua, Lares et Pennati Ek Ghēs, Acas' ca Mama Gaia, ce tuturor ne dă Ghes...
35. Kassites et Khūrites, coribanți, Khā-biri din Zidiri sunt Zbirii și Cureții ! Zbor și cădere în jos, la fund, ad inferos, spre nestemate, apele Botezului și bureții...
36. Iō-vv-hē, Iōve, Ia E(ste), din Săliște, ca Rariște, Ea este Stă-Pionul. Pe scurt, Kyon, muntele cerului, are peste Toacă, de draci alungătoarea Thāv-Khā...
37. Crucea de Piatră țintește și se curățește ca ierburile de sub Cruce pe Stăpâna Pion-ului, pe Ea, Bethylul, Altarul Babelor ca în Babele din Bucegi, Bhā-Bhā-El-Hē-Ur din Bhā-Ur-Khā-Ghē-Ayïn.
38. Cu lacrimi udată e Păpușa, Dochia, Daoi-Khā, Doica Fecioară a Fătului, Panaghia grădinei Maicii Domnului. Ecoul recent spre Apus este doar Cogălniceanu, învingătorul neam al capului tăiat (Khā-Ghē-L-Nika-Eannos) !
39. Partea de la Apus și de Miază-zi de Toaca și Panaghia muntelui ceresc, care e piramidal nu doar în umbrele lunii lui Gustar (ex sacrificio gustari, Primitium Frugae, Pristolnicie) este însemnată cu primele pristolnice ale strămoașelor noastre, la Tărtăria.
40. Tărtanii sau Tătânii s-au întins mult în Europa de Mijloc, în sus pe Dunăre (Dan-Eri) după cotul panonic, și până în Brâna sau Branul vv-alach al Tatrei (Preslav, Breslau, Brâno, de unde e tatăl cel încăpățânat, navigator de uscat, al tatei).
41. Cu tot cu bronzul și armele aliate, nerituale, pe drumul neolitic cucutenian și transdanubian al ceramicii marcate cu șnur de până la Elba (LinearBandKeramik, LBKE) au venit trei mii de ani mai târziu Khā-Laethes, celții, Galații microasiatici și prea luptaci. Galații sunt Khalții... Khā lații !
42. Și de acolo, trecând Alpii, strămoșii vlahi au ajuns ca venetici în laguna Padaniei și ca Etrusci în Toscana dinspre marea Thyrenniană (Tursi, Corsica, Tursana, Porsenna). Thyrsanii Părșani și parșivi ai reginei Dīdo au fost civilizați de Garamanții Lybiei.
43. Spre Răsărit calea strămoșilor a fost una a luptei cu turcii (Thāv-Ur-Khā-nii, curcanii) Găzari, Găozari sau Khazari. Aceștia erau războinici cruzi, poponari, deturnați de la firescul solar spre umbrosul Khā-Ur. Pentru spurcatele lor scârbavnice apucături căutau Ghia-uri, cum a mărturisit Sfântul Ioan Valahul.
44. Războinicii adevărați ai soarelui răsare rosteau rugăciuni către mare. Ei s-au numit Ionieni. Au cucerit Thāv -Rrhē-o-Yūd-Alef, Troia sau Troada. Aveau coifuri penate, capete împăunate de Kuoni, Pioni sau Păuni, a căror Cușmă "Frigiană" era aceea din Sfinxul Khā-Rrhē-Pathos, o cunună hiperboreană de Laur.
45. Sacrifiul Curcanilor Plevnei e povestit de Bărăgan până la Negrul din urmă, Caraorman. Gorgane au înflorit în grânarul din Bărăgane, până în ținutul dunărean al Folteștilor și Bugeacului.
46. Țara Serabilor le-a fost groapă comună, acoperită de Valul Troian, care e brazda lui Novac pe malul stâng al Deltei străvechi și al întregii Basarabii până la Nipru (Dan-Aper) și dincolo de zeul Terminus din Cotul Donului (Dan-Ais) până la Alexandria Eskhate.
47. Altarul îi urma peste tot fiind fire de piatră Mume, hirea scântâietoare de Chiatră (Khā-Ayïn-(vv)-Atrion), vatră, Ischion. Era un scăunel mic, es-khā-ton, șezut al strălucirii negre din Khā-Ura de sfârșit.
48. Eskhara s-a numit iască, cea ce isca Românii peste tot pe unde-i născa Muma. Iddische Mamme Găzare ziceau Tuhăt, pe nedrept înjosita murătură, Mulatuhāra, Sfaira din Sefora Sephirot Vâscul și Ma-Shīn-Ghā, Mama de la Șinca.
49. Fecioara cea sfântă a hrănit din Grădina Ei pe Împărătescul Băiat : Bhā-Ayïn-Thāv, Chipul Hristic al Strălucirii Crucii. La punerea Mântuitorului pe Cruce o lume nouă s-a născut din dureri ce tot Sionul au cutremurat, Catapeteasmă au tăiat, Cerurile au întunecat.
50. La un cutremur care a fost foarte intens repetat pe la mijlocul mileniului al șaselea î. Hr., vadul Boiilor s-a tăiat. Bosforul ce odinioară dinspre Miază Noapte (MIAN) s-a tot revărsat, acum a crăpat.
51. Zece ani trecură iar tăria și Urgia apelor nu s-au mai potolit, și din orgia rupătoare de ape o Mare Roșie de sânge, Erythreea Nordului, tot mai Neagră a curs și a băltit. Apele inundau Malul și Palul ridicându-se cu un picior în înălțime pe zi. Paleo-Dunărea estuar a devenit o deltă ticăloasă de Fanar.
52. Iar Asgard devenea pe zi ce trece un port scufundat de chihlimbar la Malul Maeotic. Se auzea până în peninsula Taman de la stânga estuarului fluviului Dan un urlet lycian, lupanar de lupan de la Bessi de Miază Zi, urgie de Leviathan, zece ani de orgii.
53. S-au mișcat după aceea din pământ, cum au plecat Goții spre Swideria, ghā-merri, Gomer Hyos, cimmerian (azi zis fals "ucrainean") o urgie de popor Folteștean, cuceritor, ionian.
54. Acești folteșteni proto-ahei sunt grecii, mercenarii Galaților. Gonindu-l pe regele cernavodan Priam tatăl lui Hector, prinț vrâncean al Regatului de Varna de dincoace de valul Troian, A-Khā-Ayin-(vv)-o-hé, cel ce nu mai vede strălucirea aheenilor.
55. Ajuns la Troada cu amintiri de Khāt-it cimmerian, neamul Cernavodan a pus un cap de pod la Bessipara, poarta Scheiană prin care va trece asinul troian... Hitiții sunt Khattiți cimerieni circumnavigatori euxini.
56. Ei s-au numit fiii lui Het ca la Țion, în câmpul stejarului lui More unde au vândut locul lui Avraam, noul venit arameean din Urul chaldeean Khā-L-Dan în cetatea Al Cyon-ului. Drumul lung al lânii de aur de la Cholchida Berbecului (Bhā-hé-Rrhē-Bhā-Khā) prin Fur-Khā și caerul Chalcidic, prezis de Khā-L-Khā-Shīn (Khalkcas, din Argos ca Argo-năucii Jasonieni, din Sydereai Pylae la Bessi Pârâieni.
57. Repetarea Legii scrie "Arammi obed Abi". Cum să schimbi Cartea cu Talmudul ca să îndreptezi pe Jidan (Judean) ? Acolo Saul din Tarsul Ciliciei, fariseu armean mare, sfântul Pavel cel Mare scrie către evrei amintindu-le unde se jertfea zeciuială Dumnezeului cel Prea Înalt, El Yōn-ului hyerosolymitan.
58. Creasta de Aur ca lâna kri-vv-oforilor Danai a ajuns semnul soarelui galilean, Danaim, și Danūna la guvernatorul Ban egiptean. Bān s-a citit în Țara Sfântă ca "pidosnicul" Nāb, în Nāb Mu-Aria, sau Nāb (M)u-Khā-Dan-Nețțar. Khā-Bhā-iru era Jidovul Rătăcitor până la Poarta lui N'ath Tha'n, Athena cea Neagră, port Solymitan.
59. Apele PELA se întindeau cu două mii de pași pe an. Singur rămânea, cu două sute de metri 'nălțat peste ape, Megalitul alb, Drakones cel Alb Fidonisian, Trac și Rahman, Harap Alb Harappan, Abares Seraba, medic de suflet și fără ban, Apollinian-ul, întâiul Ban Saraban.
60. Spargerea Bosforului a încetat la 5508 î. Hr. într-o zi de Septembrie la amiază.
61. Data aceasta ("Facerea Lumii") este esențială în Tradiția Bizantină, cum a fost ea păstrată de Bar Serabi (Regii Eroi care au apărat locul, de la Bessipara, Poarta călare pe Asia Mică, până la Nistru și până în Brâna - pasul Bran al Moraviei, in Walachia slovacă).
62. Regii Basarabi sunt o frăție de arme nobilă, o Männerbünde cu rădăcini în paleoliticul târziu. Semnul lor este "IO". IO Dan, IO Radu, IO Mircea nu sunt decât ecouri răsunând limpezi ale Formulei "Arvalilor" Caloiani.
63. IO Niță (numele unui Împărat, Craiul Iovan, Marele Ban care a întemeiat Craiova) este transcris greșit chiar de Vatican (Johannitius Sieur des Blackis) care a încercat să-l corupă în erezia papistășească pentru că era un militar neîntrecut, salvatorul din Ter Nova (Târnovo) și Vlaherne al Imperiului Latin de Răsărit.
64. Am văzut ca marele istoric Brătian că Lacul Pre-Pontic Euxinian a fost o Mare Nostrum, leagănul și miezul de lapte Proto-Indo-European (PION).
(End of Part A)
A. Mare Nostrum, Mare Nigrum. De la Akșana la Axeina.
B. Taina strălucitei Doamnei Noastre cele Negre din Cerul Sionului, Cyan.
C. Hyerus Caelim, Sfântul Cerului Selenei, Hyero Solymi.
D. Sfântul Țion, Sânt Ionul Sânt Helionul de la Răsărit.
E. Maica ce Prea Sta, privind ca Leoaica Sfinxului spre Apus.
F. Caraimanul, Creasta de Cocoș Împănată de Om vitejește Împăunat. Cușma Sfinxului Ia-vv-on, Taina Ionului Sânt Ion
Mai multe în cartea mea "Săgeata lui Abaris"...
Showing posts with label Lacrima noastră de cătră Răsărit. Show all posts
Showing posts with label Lacrima noastră de cătră Răsărit. Show all posts
2013-07-04
2013-04-19
Cine sunt Bar Serabii, Serabos Testes
Copyright © 2013
By Dr Dan Waniek
01. Basarabii : Bar Serabii, sunt Harapii Albi de la Marea Neagră, acei sacerdoți albi, războinici și regali, care stau în munți in statu absconditu, descalecă periodic, haiducesc, dau lumină și speranță nevoiașilor, curăță miasmele și zboară iute ca săgeata (lui Abaris) peste tot, oglindind Zeul în fălcile lor nerase, dar luminoase, și pe fața coapselor, fără cnemide, și făcând peste tot binele pentru bine.
02. Bărboșii aceștia sunt "bădii" sau întregitori, și vindecă prin dreptate, frumusețe, ascultare, discernământ tandru și omenos, diagnostic al smereniei, apoi descântece și ierburi de leac ce armonizează întregul, dând rost vieții. Socrate, în Charmides, lasă o descriere clasică a acestor vraci de soi, doctori ai neamurilor, fără de arginți și fără de teamă, cu mult mai vestiți decât hipocraticii, și mai numeroși, după felul neamului lor.
03. Abarizii de la Miazănoapte sunt Serabos Testes, elitele descrise de Jornandes, alături de pileati, împilații sau rahmanii (rumânii) locului. Iamblich, Porfir, Sfântul Vasile cel Mare și Socrate descriu Serabii drept "medici" vlahi (înainte de greci, pelasgi), invincibili, drepți, numeroși, zalmoxieni și boreazi. Serafici, hiperboreenii de origine nobilă, zburătorii aceștia (a-baris înseamnă și fără îngreunare) servesc pe Aplu, Sol invictus, dar combat totodată, și mai vajnic, și toți demonii întunericului.
04. Creangă a scris de acești Harapi care înving pe Spân chiar atunci când sunt înșelați sub greu capac în fundul fântânii, și chiar când sunt tăiați, așteptând vitejește, niciodată răpuși, pe miresele lor voinice și salvatoare, cu iarba fiarelor și apa lor vie...
05. Profesorul Ionescu din Durostor a documentat ca nimeni altul toposul tradiției " negre " a Serabilor ca și bibliografia țărilor mediteraneene cu capete de negri pe steag : unul la corsicani, doi la Valahi și trei la vlahii sud-dunăreni.
06. Aceștia din urmă sunt elitele vlahe ale împăratului Ioniță, marele Voevod și Domn.
07. Aici este vorba de IO Io(vv)an, Caloianul (frumosul Iovan), întemeietor al Craiovei (Crai Iovan), mare Ban de Ter Nova (Târnovo).
08. Acest fiu al Asăneștilor, singur stăpânitor al bulgarilor și ai slavilor (sclavilor sau sclavinii) Peloponezului din Vlaherne până la Philippopoli, este învingătorul cruciaților care au prădat Constantinopulul, și executor al împăratului latin uzurpator.
09. Tot Caloianul, cunoscut în isvoarele timpului drept Johannitsius, și Calojohannes, e corespondentul în lătinie al papei Clement căruia îi respinge trimisul.
10. Caloianul, scriind că fiind autohton și autonom n-are nevoie de încoronarea prin consacrarea "părintească" a Papei și nici de nunții și episcopii lui, afirmă nici mai mult nici mai puțin decât primordialitatea legitimității istorice a statului vlah de la nord și de la sud de Dunăre în fața tentației papistășești, fals legitimiste, și fals legitimante.
11. Caloianului, recuperat în mod firesc de istoriografia bulgară drept țar, și mai ales drept întemeietor al dinastiei locale a Asăneștilor, îi datorăm eliberarea Constantinopolului.
12. Caloianul organizează nu numai întreg teritoriul Dunării de Jos, la nord și la sud de Dărstor (Durostorum), ci toată restaurația bizantină.
13. Caloianul este responsabil de gonirea cruciaților invadatori ai palatului imperial din Vlaherne și prădători ai sfintelor moaște și a Sudarion-ului. Tot Caloianul hotărește executarea captivului său, împăratul latin de Țarigrad care a fost uzurpatorul și distrugătorul romeilor și Capitalei lor imperiale.
14. Caloianul nu glumea ca organizator rămas în istorie ca întemeietor. Fiind autorul controlului complet al acelor "Times of troubles" în sensul lui Toynbee, Caloianul controla probabil Banatul, Timocul, Oltenia, ca și Durostorul și toată Terra Montes Nivium (Muntenia) până la orașul de coroană, Brașovul, în care tot el așează mai mult ca sigur pe Șcheieni.
15. De fapt Caloianul este garantul unității caravlahilor și rudă apropiată a faimosului Negru Vodă. Ctitoriile lui sunt limpezi, dar cărțile de cult sunt scrise în limba bulgară liturgică, cea scrisă cu slove.
16. Ori glagoliticile și chirilicele sunt semne prea puțin adaptate limbii daco-românești și variantelor ei sud-dunărene, istro-române, fărșerote, voscopolești (de la Moscopole) megleno-române și armânești.
17. De aceea nu rareori numeroși preoți preferau să binecuvânteze, bolborosind cuvintele sfinte în forma, cert, diortisită, dar vag blagoslovită și de-a dreptul "boscorodită".
18. Arhiepiscopia din Ohrid, în Macedonia, pe malul muntos al lacului omonim, avea influență certă, dovedită, și poate chiar jurisdicție canonică peste sutele de chorepiscopi , fără îndoială nevorbitori de limbă bulgară, din stânga Dunării. Situația a durat până la trecerea tipografiei Sfântului Nicolae din Șchei la cuvinte tradiționale românești, și până la tranziția, tardivă, abia în plin secol al nouăsprezecelea, la literele românești.
19. În Basarabia tranziția s-a operat, încă incomplet, abia la sfârșitul secolului douăzeci, datorită mai ales inerției cuceritorului rus care a trecut cu un tăvălug asiatic peste curajoșii, victorioșii bătăuși, neînfrânții basarabeni.
20. Aceata despre craiul Io(vv)an și rolului său istoric, nu în ultimul rând vexilologic. Profesorul Ionescu din Durostor se mișcă ager și credibil, urcând erudit și senin, cum se cuvine, pe umerii de urieși ai Densușienilor. Erudiția lor titanică, și viziunile limpezi ale tabloului ce se ridică majestuos și se prezintă singur din chestionarul lui Densușianu, prevalează la Ionescu.
21. Ca și în cazul cercetărilor folclorice de patruzeci de ani ale părintelui Simeon Florea Marian, această viziune întreagă, ziditoare, întregitoare, dar rămânând inerent tainică, întocmai ca pertinenta cardinalitate a basmului românesc, produce o explicație mai coerentă a reprezentărilor artefactuale și tradiționale "negre" în istoria românilor.
22. Desigur este vorba aici și de încăpățânata înverșunare apologetică a unui alt erou cultural vizionar - impecabilul Martin Bernal, cu a sa Black Athena.
23. Iată, in nuce, reperele erudite ale tradiției dionisiace, hermetice și apollinice în ținutul pelasgic al cabirilor și al ritualurilor capnobatice, al religiilor de mistere orfice și al inițierilor subpământene în tainele lumilor de deasupra:
24. Această "nigro notanda" serabică este extraordinar de grăitor descrisă lexicologic, ca și cum strămoșii ar fi pus semnele și tainele lor în limbă și în mit :
25. Negru Vodă, Marea Neagră (titanul sau tătânul !), pământul negru (Gaia Melainina - zeița mamă ), Pleiadele la Apusul lor heliacal, cântecul cucului din nopțile de primăvară, ruga multă a celor nouă lumănări la dalba mănăstire din prund, urieșii, boreadele fecioare coborâte până în Argos cu primitium frugae, Linos și Oleanos, Pana Corbului, cignomanușii, călușarii, Caloianul și bătăliile nocturne printre spice fragede quasi-friulane sunt doar câteva din topos-urile "tradiției negre" sud-Dunărene...
26. Ei, Basarabii, au legitimitatea ancestrală a locului originilor - adânc isvorâtă din neoliticul vremilor de aur ale Civilizației Europei Vechi. IO ȘTEFAN, cu mila lui Dumnezeu, este titlul ritual ancestral al Mușatinilor, nobili moldoveni "Iani Ordo", cei de după ordinea străveche a lui Ianus, (Ioan cu digamma intervocalic, sau Io-vv-an).
27. Întocmai ca și frații lor basarabi din Terra Montes Nivium, Bar Serabii, apărători ai neamului și necruțători ereditari cu toate nedreptățile, oriunde s-ar manifesta ele, acești sfinți militari basarabi, și mușatini au făcut mai mult pentru ființa neamului românesc decât se poate vorbi îndeobște.
28. Civilizația Europei Vechi, (OECI) a fost descrisă de Marija Gimbutas și de Colin Renfrew și este reprezentată de armonia anistorică a culturii Cucuteni, cu orașele ei circulare, fără cimitire, cu depozite rare de arme nerituale, interdicție magică a metalelor, fără ziduri de apărare, având însă un spațiu public cu piețe imense, aerisite, o agora din jurul mundus-ului, nemundană, și ziditoare.
29. OECI ocupa vatra neamului românesc, adică orizontul dacic, (ORDA) și se suprapunea perfect cu Aria Lingvistică Românească (ALRO) în care, din brâna (Brno) poalelor munților Tatra ai Valahiei slovace și până în Aminciu la aromânii macedoneni, și desigur de la Nistru pân-la Tisa, oamenii se înțeleg și azi în chip perfect, omenește, fără dialecte sau excese verbale.
30. "Navigatorii uscatului" în sensul părintelui Stăniloae, "orhideele de munte" crescând direct din cer în inima pădurilor din piciorul de plai moldovalah, basarabean și ardelean în sensul părintelui Virgil Gheorghiu, valurile "ebb and tide" în sensul lui Ghica, și în fine "căprioarele de munte", "valahii cu nume biblice care nu ucid pe jidovi" ai rabinului călător Benjamin din Tudela, sunt toți "de-o limbă și-un pământ".
31. Acești "oameni buni" din Aria Lingvistică Românească (ALRO), Pastores Romanorum după expresia fericită a unui notar arpadian anonim, printr-o rostire armonioasă, și extrem de conservatoare, cu geniul diminutivelor și geniul tăcut al creației măiastrelor, echilibrul atemporal al mesei tăcerii, dulceața întemeietoare a Porții Sărutului, luminează pe deplin toate temeliile începutului nostru ca neam pelasgic, originar, "pământean"
32. Cu astfel de oameni s-a făcut și s-a păstrat Basarabia, lacrima noastră de la Răsărit, rădăcina cea mai pură a crinului cu lujer regal al românismului.
33. Abaris de la Miazănoapte făcea binele pentru bine, ca fiu demn al Serabilor ! Voinicii lui, țineți minte ceea ce se rostește limpede, în trei cuvinte, neamul merge înainte !
Copyright © 2013
By Dr Dan Waniek
01. Basarabii : Bar Serabii, sunt Harapii Albi de la Marea Neagră, acei sacerdoți albi, războinici și regali, care stau în munți in statu absconditu, descalecă periodic, haiducesc, dau lumină și speranță nevoiașilor, curăță miasmele și zboară iute ca săgeata (lui Abaris) peste tot, oglindind Zeul în fălcile lor nerase, dar luminoase, și pe fața coapselor, fără cnemide, și făcând peste tot binele pentru bine.
02. Bărboșii aceștia sunt "bădii" sau întregitori, și vindecă prin dreptate, frumusețe, ascultare, discernământ tandru și omenos, diagnostic al smereniei, apoi descântece și ierburi de leac ce armonizează întregul, dând rost vieții. Socrate, în Charmides, lasă o descriere clasică a acestor vraci de soi, doctori ai neamurilor, fără de arginți și fără de teamă, cu mult mai vestiți decât hipocraticii, și mai numeroși, după felul neamului lor.
03. Abarizii de la Miazănoapte sunt Serabos Testes, elitele descrise de Jornandes, alături de pileati, împilații sau rahmanii (rumânii) locului. Iamblich, Porfir, Sfântul Vasile cel Mare și Socrate descriu Serabii drept "medici" vlahi (înainte de greci, pelasgi), invincibili, drepți, numeroși, zalmoxieni și boreazi. Serafici, hiperboreenii de origine nobilă, zburătorii aceștia (a-baris înseamnă și fără îngreunare) servesc pe Aplu, Sol invictus, dar combat totodată, și mai vajnic, și toți demonii întunericului.
04. Creangă a scris de acești Harapi care înving pe Spân chiar atunci când sunt înșelați sub greu capac în fundul fântânii, și chiar când sunt tăiați, așteptând vitejește, niciodată răpuși, pe miresele lor voinice și salvatoare, cu iarba fiarelor și apa lor vie...
05. Profesorul Ionescu din Durostor a documentat ca nimeni altul toposul tradiției " negre " a Serabilor ca și bibliografia țărilor mediteraneene cu capete de negri pe steag : unul la corsicani, doi la Valahi și trei la vlahii sud-dunăreni.
06. Aceștia din urmă sunt elitele vlahe ale împăratului Ioniță, marele Voevod și Domn.
07. Aici este vorba de IO Io(vv)an, Caloianul (frumosul Iovan), întemeietor al Craiovei (Crai Iovan), mare Ban de Ter Nova (Târnovo).
08. Acest fiu al Asăneștilor, singur stăpânitor al bulgarilor și ai slavilor (sclavilor sau sclavinii) Peloponezului din Vlaherne până la Philippopoli, este învingătorul cruciaților care au prădat Constantinopulul, și executor al împăratului latin uzurpator.
09. Tot Caloianul, cunoscut în isvoarele timpului drept Johannitsius, și Calojohannes, e corespondentul în lătinie al papei Clement căruia îi respinge trimisul.
10. Caloianul, scriind că fiind autohton și autonom n-are nevoie de încoronarea prin consacrarea "părintească" a Papei și nici de nunții și episcopii lui, afirmă nici mai mult nici mai puțin decât primordialitatea legitimității istorice a statului vlah de la nord și de la sud de Dunăre în fața tentației papistășești, fals legitimiste, și fals legitimante.
11. Caloianului, recuperat în mod firesc de istoriografia bulgară drept țar, și mai ales drept întemeietor al dinastiei locale a Asăneștilor, îi datorăm eliberarea Constantinopolului.
12. Caloianul organizează nu numai întreg teritoriul Dunării de Jos, la nord și la sud de Dărstor (Durostorum), ci toată restaurația bizantină.
13. Caloianul este responsabil de gonirea cruciaților invadatori ai palatului imperial din Vlaherne și prădători ai sfintelor moaște și a Sudarion-ului. Tot Caloianul hotărește executarea captivului său, împăratul latin de Țarigrad care a fost uzurpatorul și distrugătorul romeilor și Capitalei lor imperiale.
14. Caloianul nu glumea ca organizator rămas în istorie ca întemeietor. Fiind autorul controlului complet al acelor "Times of troubles" în sensul lui Toynbee, Caloianul controla probabil Banatul, Timocul, Oltenia, ca și Durostorul și toată Terra Montes Nivium (Muntenia) până la orașul de coroană, Brașovul, în care tot el așează mai mult ca sigur pe Șcheieni.
15. De fapt Caloianul este garantul unității caravlahilor și rudă apropiată a faimosului Negru Vodă. Ctitoriile lui sunt limpezi, dar cărțile de cult sunt scrise în limba bulgară liturgică, cea scrisă cu slove.
16. Ori glagoliticile și chirilicele sunt semne prea puțin adaptate limbii daco-românești și variantelor ei sud-dunărene, istro-române, fărșerote, voscopolești (de la Moscopole) megleno-române și armânești.
17. De aceea nu rareori numeroși preoți preferau să binecuvânteze, bolborosind cuvintele sfinte în forma, cert, diortisită, dar vag blagoslovită și de-a dreptul "boscorodită".
18. Arhiepiscopia din Ohrid, în Macedonia, pe malul muntos al lacului omonim, avea influență certă, dovedită, și poate chiar jurisdicție canonică peste sutele de chorepiscopi , fără îndoială nevorbitori de limbă bulgară, din stânga Dunării. Situația a durat până la trecerea tipografiei Sfântului Nicolae din Șchei la cuvinte tradiționale românești, și până la tranziția, tardivă, abia în plin secol al nouăsprezecelea, la literele românești.
19. În Basarabia tranziția s-a operat, încă incomplet, abia la sfârșitul secolului douăzeci, datorită mai ales inerției cuceritorului rus care a trecut cu un tăvălug asiatic peste curajoșii, victorioșii bătăuși, neînfrânții basarabeni.
20. Aceata despre craiul Io(vv)an și rolului său istoric, nu în ultimul rând vexilologic. Profesorul Ionescu din Durostor se mișcă ager și credibil, urcând erudit și senin, cum se cuvine, pe umerii de urieși ai Densușienilor. Erudiția lor titanică, și viziunile limpezi ale tabloului ce se ridică majestuos și se prezintă singur din chestionarul lui Densușianu, prevalează la Ionescu.
21. Ca și în cazul cercetărilor folclorice de patruzeci de ani ale părintelui Simeon Florea Marian, această viziune întreagă, ziditoare, întregitoare, dar rămânând inerent tainică, întocmai ca pertinenta cardinalitate a basmului românesc, produce o explicație mai coerentă a reprezentărilor artefactuale și tradiționale "negre" în istoria românilor.
22. Desigur este vorba aici și de încăpățânata înverșunare apologetică a unui alt erou cultural vizionar - impecabilul Martin Bernal, cu a sa Black Athena.
23. Iată, in nuce, reperele erudite ale tradiției dionisiace, hermetice și apollinice în ținutul pelasgic al cabirilor și al ritualurilor capnobatice, al religiilor de mistere orfice și al inițierilor subpământene în tainele lumilor de deasupra:
24. Această "nigro notanda" serabică este extraordinar de grăitor descrisă lexicologic, ca și cum strămoșii ar fi pus semnele și tainele lor în limbă și în mit :
25. Negru Vodă, Marea Neagră (titanul sau tătânul !), pământul negru (Gaia Melainina - zeița mamă ), Pleiadele la Apusul lor heliacal, cântecul cucului din nopțile de primăvară, ruga multă a celor nouă lumănări la dalba mănăstire din prund, urieșii, boreadele fecioare coborâte până în Argos cu primitium frugae, Linos și Oleanos, Pana Corbului, cignomanușii, călușarii, Caloianul și bătăliile nocturne printre spice fragede quasi-friulane sunt doar câteva din topos-urile "tradiției negre" sud-Dunărene...
26. Ei, Basarabii, au legitimitatea ancestrală a locului originilor - adânc isvorâtă din neoliticul vremilor de aur ale Civilizației Europei Vechi. IO ȘTEFAN, cu mila lui Dumnezeu, este titlul ritual ancestral al Mușatinilor, nobili moldoveni "Iani Ordo", cei de după ordinea străveche a lui Ianus, (Ioan cu digamma intervocalic, sau Io-vv-an).
27. Întocmai ca și frații lor basarabi din Terra Montes Nivium, Bar Serabii, apărători ai neamului și necruțători ereditari cu toate nedreptățile, oriunde s-ar manifesta ele, acești sfinți militari basarabi, și mușatini au făcut mai mult pentru ființa neamului românesc decât se poate vorbi îndeobște.
28. Civilizația Europei Vechi, (OECI) a fost descrisă de Marija Gimbutas și de Colin Renfrew și este reprezentată de armonia anistorică a culturii Cucuteni, cu orașele ei circulare, fără cimitire, cu depozite rare de arme nerituale, interdicție magică a metalelor, fără ziduri de apărare, având însă un spațiu public cu piețe imense, aerisite, o agora din jurul mundus-ului, nemundană, și ziditoare.
29. OECI ocupa vatra neamului românesc, adică orizontul dacic, (ORDA) și se suprapunea perfect cu Aria Lingvistică Românească (ALRO) în care, din brâna (Brno) poalelor munților Tatra ai Valahiei slovace și până în Aminciu la aromânii macedoneni, și desigur de la Nistru pân-la Tisa, oamenii se înțeleg și azi în chip perfect, omenește, fără dialecte sau excese verbale.
30. "Navigatorii uscatului" în sensul părintelui Stăniloae, "orhideele de munte" crescând direct din cer în inima pădurilor din piciorul de plai moldovalah, basarabean și ardelean în sensul părintelui Virgil Gheorghiu, valurile "ebb and tide" în sensul lui Ghica, și în fine "căprioarele de munte", "valahii cu nume biblice care nu ucid pe jidovi" ai rabinului călător Benjamin din Tudela, sunt toți "de-o limbă și-un pământ".
31. Acești "oameni buni" din Aria Lingvistică Românească (ALRO), Pastores Romanorum după expresia fericită a unui notar arpadian anonim, printr-o rostire armonioasă, și extrem de conservatoare, cu geniul diminutivelor și geniul tăcut al creației măiastrelor, echilibrul atemporal al mesei tăcerii, dulceața întemeietoare a Porții Sărutului, luminează pe deplin toate temeliile începutului nostru ca neam pelasgic, originar, "pământean"
32. Cu astfel de oameni s-a făcut și s-a păstrat Basarabia, lacrima noastră de la Răsărit, rădăcina cea mai pură a crinului cu lujer regal al românismului.
33. Abaris de la Miazănoapte făcea binele pentru bine, ca fiu demn al Serabilor ! Voinicii lui, țineți minte ceea ce se rostește limpede, în trei cuvinte, neamul merge înainte !
2013-04-16
Florin Croitoru
Polisteneasă
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved.
Copyright © Dan Waniek
Domnul Florin Croitoru, neobosit cercetător al isvoarelor neamului românesc, a aflat cheia descifrării inelului de la Iezer(ovo). Domnia sa a demonstrat că sunt multe surprize în studiul riguros, bazat pe surse iar nu pe speculații, dacă paradigma de cercetare este îndrăzneață.
Confirm valoarea îndrăznelii conceptuale a cercetărilor domnului Florin Croitoru cu un exemplu clasic : Capiștea Capitoliului are un templu care NU e consacrat lui Iupiter Capitolinus, cum spune mantra oficială. Este închinat unei divinități costumate în cămeșoi și cu un chimir tracic, bărbos al cărei statui este ascunsă în interiorul muzeului.
Orientarea templului este spre Nord-Est, nu e cardo, și lui Georges Dumézil acest "amănunt" nu i-a scăpat. Multe surprize mai sunt de așteptat !
Este vorba despre o descoperire iar argumentarea domniei sale este peremptorie. Rezultatul, remarcabil, mie mi se pare definitiv.
Este mult har în încercarea de interpretare a domnului Florin Croitoru, iar rezultatul e cu atât mai remarcabil. Atât de întregitor este tabloul generat de descoperirea domnului Croitoru încât el atinge ceea ce cred a fi ziditor în privința Marii Migrații Miceniene, și anume descifrarea discului din Phaistos de către Jean Faucounau.
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved.
Copyright © Dan Waniek
Domnul Florin Croitoru, neobosit cercetător al isvoarelor neamului românesc, a aflat cheia descifrării inelului de la Iezer(ovo). Domnia sa a demonstrat că sunt multe surprize în studiul riguros, bazat pe surse iar nu pe speculații, dacă paradigma de cercetare este îndrăzneață.
Confirm valoarea îndrăznelii conceptuale a cercetărilor domnului Florin Croitoru cu un exemplu clasic : Capiștea Capitoliului are un templu care NU e consacrat lui Iupiter Capitolinus, cum spune mantra oficială. Este închinat unei divinități costumate în cămeșoi și cu un chimir tracic, bărbos al cărei statui este ascunsă în interiorul muzeului.
Orientarea templului este spre Nord-Est, nu e cardo, și lui Georges Dumézil acest "amănunt" nu i-a scăpat. Multe surprize mai sunt de așteptat !
Este vorba despre o descoperire iar argumentarea domniei sale este peremptorie. Rezultatul, remarcabil, mie mi se pare definitiv.
Este mult har în încercarea de interpretare a domnului Florin Croitoru, iar rezultatul e cu atât mai remarcabil. Atât de întregitor este tabloul generat de descoperirea domnului Croitoru încât el atinge ceea ce cred a fi ziditor în privința Marii Migrații Miceniene, și anume descifrarea discului din Phaistos de către Jean Faucounau.
2013-04-12
Nasc și la Muldova omini !
Nasc și la Muldova „omini” !
„Înțelegeți, Neamuri, și vă plecați !”
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved.
Copyright © 2013
Vornicul Țării de Jos, Grigore Ureche, cel care l-a lăsat pe Ilieș Vodă Turcitul îngropat de-a binelea sub faimosul portret „pe dinafară pom înflorit, iară pe dinăuntru un lac împuțit”, cunoștea foarte tainic și rostea tare limpede lipsurile din firea omenească.
Miron Costin, alt vornic al Țării de Jos, scria despre Gheorghe Ștefan cum că era „om deplin, hire adâncă, cât poți dzâce că nasc și Moldova oameni”. (Nasc și la Muldova „omini” !)
Constantin Noica, foarte atent și el la limba limpede a Cazaniei lui Varlaam mitropolitul, și la „rostirea filosofică românească” scria despre Eminescu, în multe locuri, cum că era „omul deplin”.
Suntem, încă, pe calea-ndrăgostirii, departe de ateul oarecare pe care, fără să-l plângă și fără să-l dușmănească, Petre Țuțea îl fixa pe frontispiciul veșniciei cum că ar fi un „animal rațional, perfectibil ce vine de nicăieri și merge nicăieri”.
Topârceanu scria despre Bogdan Duică : „Newton era un diplodoc, iar Duică nu era de loc”... Și atunci...
„Unde ni sunt visătorii ?”
Uite-i ! Uite că „nasc și la Muldova „omini” :
Cine „ni sunteți” prin urmare, Dumneavoastră, Domnule Profesor ?
Domnul Profesor (de matematică) Ioan Ursu, este „proful online” .
Un singur profesor, Domnul Profesor Ioan Ursu, a învins sistemul - tot sistemul, de la grupul infracțional la domnu' ministru - care face totuși totul, și anume în mod concertat, ca să-l piardă.
Ce are sistemul cu el ? La bază totul e limpede : Domnul Profesor Ioan Ursu gândește tot timpul, vrea binele pentru bine, și e credincios. Are idei. Vrea de mic să știe „de ce”. Domnul Profesor Ioan Ursu nu e mediocru.
Ca Udriște Năsturel, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, Nicolae Densușianu, George Călinescu, Grigore Moisil, Constantin Noica, și câți alții încă, Domnul Profesor Ioan Ursu are o forță, un câmp și un potențial de titan.
Domnul Profesor Ioan Ursu are o operă - sute de capitole în zeci de volume, toate inerent strălucitoare și consistente. Suntem mult prea departe de tonele de verbe inerte, opace și goale ale politicienilor care ne refuză copiilor noștri egalitatea de șanse, mult prea departe ca aceste tone de vorbe să nu se adune, și să țipe că li s-ar pierde câștigul, și urma... La diplomație se răspunde cu grosolănie...
Forță de muncă, răbdare, creativitate, perseverență, idei, armonie, strălucire, cunoștiințe și pricepere în a îmbina „rosturile”, toate uriașe. Acestea sunt „enciclopedismul” românesc. Și o frumusețe inerentă a bădițelor...
Ironia sorții noastre ca neam străvechi, numeros și zdravăn, este că ne tragem din titani (tătâni) și din ciclopi... Iar „de-i dai nasul lui Iovan - Ioan cu un digamma pelasgic între o și a - el se suie pe divan” nu are numai conotații tantric-tibetane „out of India”...
Așa e de tare Domnia Sa! Și de fel ! Și e, astfel, tare culpabil. E vinovat că știe... Cică e enciclopedist, în cea mai tare tradiție dacică și romană. Și mai știe pe de rost, de nota zece, și albinăritul, în care sunt atâtea rădăcini dacice, fiind Domnia Sa de fel și un apicultor de soi. Cum e Domnul Profesor, așa e și neamul lui, „de fel”...
Domnul Profesor Ioan Ursu știe, și o spune limpede, că un neam fără școală e ucis, pentru că nu mai are sănătate, n-are dreptate, n-are nici măcar polițiști ! El atâta știe : e profesor, predă, și nu vrea să fie criminal în serie !!!
Era inspector general adjunct, (un inspector general neadjunct nici nu discută la mai puțin de trei sute de mii de euro pe an), și e scos acum din învățământ. Dar victima nu cooperează. Victima gândește. Victima are demnitate. Și victima are luciditatea smereniei. Deci victima e invincibilă...
Și oricât ar fi el de perseverent, de perfid și de viclean, sistemul criminal - ucigător de suflete, de istorie, de limbă și de neam - pierde lupta cu Domnul Profesor Ioan Ursu. Câtă vreme Domnul Profesor Ioan Ursu luptă, neamul întreg trăiește, invincibil, odată cu el. E vorba de Puterea Ursului, despre care cei ce cred că ar dormi, în bârlogul lui, până-n primăvară, o fac pe pielea lor !
Și Domnul Profesor Ioan Ursu nu dă semne de oboseală, deși se „dă la miere”. I-au luat clasele pentru că predă cu talent, bucurie, cu har chiar, deci naște vocații - are copii, ginere și elevi olimpici și chiar elevi ajunși preoți - ei bine, el predă acum online la treizeci de mii de elevi, totul pe gratis. I-au luat salariul ? El pune stupi la stupină. I-au luat stupii, i-au distrus, i-au măcinat mărunt, și mătcuțele, și timpul, ca să nu mai aibă ce să-i dea înapoi ?
El nu se frânge ! El duce mâncarea, lumina și căldura nădejdei la săraci, bătrâni și bolnavi. Și le întărește credința și dragostea, aceea cu care tot el spune simplu că nu știm dacă, și când, vom ajunge și noi așa, bucurându-ne de orice cană de apă... Iar Dumnezeu știe...
Și Domnul Profesor Ioan Ursu nu pune în stupină stupii curați ai sufletului său doar ca un diletant, ci, fiind dânsul din neamul care crește albinele din vremuri preistorice și le mai și folosește, ca medici și chiar ca militari, iar nu numai ca Ursul la miere, Domnul Profesor Ioan Ursu ca apicultor de elită face invenții fabuloase, și ia medalii de aur în saloane de apicultură.
Saitul ? Un simplu blog, pe Blogger. Pe el. Sunt sute de lecții, de la clasa întâia la teste finale, demne de Olimpiada internațională. Milioane de vizite, mii de prieteni. Un singur blogspot : „proful online”. Credeți, dragilor și fraților, că având dânsul aceste puteri, ele i s-ar urca oare la cap și l-ar face să se răzbune ?
Ei bine, nu! Domnul Profesor Ioan Ursu este recunoscător dușmanilor, e politicos și vorbăreț cu ei, dar nu ca să le „dea o lecție” ci pentru că este creștin dreptcredincios.
Domnul Profesor Ioan Ursu nu e ortodox doar ca „opțiune spirituală democratică” ci ca mărturisitor, ca om transformat, transportat și transfigurat de lumina lină : se duce la nevoiași, le duce de mâncare și o face chiar și când e trist pentru că e convocat de o judecătoare ca să fie pedepsit pentru că... i-au fost distruși stupii, furându-i-se încă un an din viață. Dar Domnul Profesor Ioan Ursu are și prieteni, și răbdare, și simplitate, deci are cuvântul mereu drept, neînfricat, de neabătut, limpede și chiar, pentru infractori măcar,prea tare.
Domnul Profesor Ioan Ursu este zvelt, tânăr, și frumos. Ca și nepoțica sa, și ca și mama ei, fata lui, și chiar ca ginerele său - și fostul său elev, Domnul Profesor Ioan Ursu e chiar frumos. Inteligența Domnului Profesor Ioan Ursu, strălucitoare ca o stea (ginerele lui, fost elev, crede că în afara sistemului domnia sa nu ar fi avut, de fel, limite) ei bine, această inteligență frumoasă și blândă, uneori glumeață, dar mereu strălucitoare, nu se urcă printre nori și nici nu scânteie printre nori, deci prin cețuri, ci coboară drept în inimă, ca rugăciunea Sfântului...
Acolo, în inimă, inteligența nuntește tainic, cum așa de bine predica părintele Cleopa, la parastasul căruia Domnul Profesor Ioan Ursu pune un film cu marele duhovnic al neamului, pe Proful online, și se schimbă de-a dreptul în foc viu, în cuvântul ieșit din Cuvânt, în porunca Domnului, carele nu ne vrea călduți. Mai bine rece decât călduț !
Locul din piept unde Domnul Profesor Ioan Ursu găzduiește pe Mântuitor este curat și tare, ca un isvor de munte. Dar nu e rece ! Nici foarte fierbinte. Este cât trebuie, deci firesc, și dumnezeiesc de bun.
De acolo, harul unui singur profesor ajunge departe și salvează un neam întreg. Acesta este harul Domnului ! Nici nu se poate gândi cineva la noi cât e El de puternic !
Domnul Profesor Ioan Ursu a învins, deși poate câ încă nu o știe, poate pentru că e prea ocupat ca să facă binele, tot binele, după poruncă. Domnul Profesor Ioan Ursu a ajuns astfel de-a dreptul, și nici nu se putea altfel, nici mai mult nici mai puțin, decât porunca Domnului.
Nasc și la Muldova omini !
„Cu noi este Dumnezeu ! Înțelegeți, neamuri, și vă plecați !”
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved.
Copyright © 2013
Vornicul Țării de Jos, Grigore Ureche, cel care l-a lăsat pe Ilieș Vodă Turcitul îngropat de-a binelea sub faimosul portret „pe dinafară pom înflorit, iară pe dinăuntru un lac împuțit”, cunoștea foarte tainic și rostea tare limpede lipsurile din firea omenească.
Miron Costin, alt vornic al Țării de Jos, scria despre Gheorghe Ștefan cum că era „om deplin, hire adâncă, cât poți dzâce că nasc și Moldova oameni”. (Nasc și la Muldova „omini” !)
Constantin Noica, foarte atent și el la limba limpede a Cazaniei lui Varlaam mitropolitul, și la „rostirea filosofică românească” scria despre Eminescu, în multe locuri, cum că era „omul deplin”.
Suntem, încă, pe calea-ndrăgostirii, departe de ateul oarecare pe care, fără să-l plângă și fără să-l dușmănească, Petre Țuțea îl fixa pe frontispiciul veșniciei cum că ar fi un „animal rațional, perfectibil ce vine de nicăieri și merge nicăieri”.
Topârceanu scria despre Bogdan Duică : „Newton era un diplodoc, iar Duică nu era de loc”... Și atunci...
„Unde ni sunt visătorii ?”
Uite-i ! Uite că „nasc și la Muldova „omini” :
Cine „ni sunteți” prin urmare, Dumneavoastră, Domnule Profesor ?
Domnul Profesor (de matematică) Ioan Ursu, este „proful online” .
Un singur profesor, Domnul Profesor Ioan Ursu, a învins sistemul - tot sistemul, de la grupul infracțional la domnu' ministru - care face totuși totul, și anume în mod concertat, ca să-l piardă.
Ce are sistemul cu el ? La bază totul e limpede : Domnul Profesor Ioan Ursu gândește tot timpul, vrea binele pentru bine, și e credincios. Are idei. Vrea de mic să știe „de ce”. Domnul Profesor Ioan Ursu nu e mediocru.
Ca Udriște Năsturel, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, Nicolae Densușianu, George Călinescu, Grigore Moisil, Constantin Noica, și câți alții încă, Domnul Profesor Ioan Ursu are o forță, un câmp și un potențial de titan.
Domnul Profesor Ioan Ursu are o operă - sute de capitole în zeci de volume, toate inerent strălucitoare și consistente. Suntem mult prea departe de tonele de verbe inerte, opace și goale ale politicienilor care ne refuză copiilor noștri egalitatea de șanse, mult prea departe ca aceste tone de vorbe să nu se adune, și să țipe că li s-ar pierde câștigul, și urma... La diplomație se răspunde cu grosolănie...
Forță de muncă, răbdare, creativitate, perseverență, idei, armonie, strălucire, cunoștiințe și pricepere în a îmbina „rosturile”, toate uriașe. Acestea sunt „enciclopedismul” românesc. Și o frumusețe inerentă a bădițelor...
Ironia sorții noastre ca neam străvechi, numeros și zdravăn, este că ne tragem din titani (tătâni) și din ciclopi... Iar „de-i dai nasul lui Iovan - Ioan cu un digamma pelasgic între o și a - el se suie pe divan” nu are numai conotații tantric-tibetane „out of India”...
Așa e de tare Domnia Sa! Și de fel ! Și e, astfel, tare culpabil. E vinovat că știe... Cică e enciclopedist, în cea mai tare tradiție dacică și romană. Și mai știe pe de rost, de nota zece, și albinăritul, în care sunt atâtea rădăcini dacice, fiind Domnia Sa de fel și un apicultor de soi. Cum e Domnul Profesor, așa e și neamul lui, „de fel”...
Domnul Profesor Ioan Ursu știe, și o spune limpede, că un neam fără școală e ucis, pentru că nu mai are sănătate, n-are dreptate, n-are nici măcar polițiști ! El atâta știe : e profesor, predă, și nu vrea să fie criminal în serie !!!
Era inspector general adjunct, (un inspector general neadjunct nici nu discută la mai puțin de trei sute de mii de euro pe an), și e scos acum din învățământ. Dar victima nu cooperează. Victima gândește. Victima are demnitate. Și victima are luciditatea smereniei. Deci victima e invincibilă...
Și oricât ar fi el de perseverent, de perfid și de viclean, sistemul criminal - ucigător de suflete, de istorie, de limbă și de neam - pierde lupta cu Domnul Profesor Ioan Ursu. Câtă vreme Domnul Profesor Ioan Ursu luptă, neamul întreg trăiește, invincibil, odată cu el. E vorba de Puterea Ursului, despre care cei ce cred că ar dormi, în bârlogul lui, până-n primăvară, o fac pe pielea lor !
Și Domnul Profesor Ioan Ursu nu dă semne de oboseală, deși se „dă la miere”. I-au luat clasele pentru că predă cu talent, bucurie, cu har chiar, deci naște vocații - are copii, ginere și elevi olimpici și chiar elevi ajunși preoți - ei bine, el predă acum online la treizeci de mii de elevi, totul pe gratis. I-au luat salariul ? El pune stupi la stupină. I-au luat stupii, i-au distrus, i-au măcinat mărunt, și mătcuțele, și timpul, ca să nu mai aibă ce să-i dea înapoi ?
El nu se frânge ! El duce mâncarea, lumina și căldura nădejdei la săraci, bătrâni și bolnavi. Și le întărește credința și dragostea, aceea cu care tot el spune simplu că nu știm dacă, și când, vom ajunge și noi așa, bucurându-ne de orice cană de apă... Iar Dumnezeu știe...
Și Domnul Profesor Ioan Ursu nu pune în stupină stupii curați ai sufletului său doar ca un diletant, ci, fiind dânsul din neamul care crește albinele din vremuri preistorice și le mai și folosește, ca medici și chiar ca militari, iar nu numai ca Ursul la miere, Domnul Profesor Ioan Ursu ca apicultor de elită face invenții fabuloase, și ia medalii de aur în saloane de apicultură.
Saitul ? Un simplu blog, pe Blogger. Pe el. Sunt sute de lecții, de la clasa întâia la teste finale, demne de Olimpiada internațională. Milioane de vizite, mii de prieteni. Un singur blogspot : „proful online”. Credeți, dragilor și fraților, că având dânsul aceste puteri, ele i s-ar urca oare la cap și l-ar face să se răzbune ?
Ei bine, nu! Domnul Profesor Ioan Ursu este recunoscător dușmanilor, e politicos și vorbăreț cu ei, dar nu ca să le „dea o lecție” ci pentru că este creștin dreptcredincios.
Domnul Profesor Ioan Ursu nu e ortodox doar ca „opțiune spirituală democratică” ci ca mărturisitor, ca om transformat, transportat și transfigurat de lumina lină : se duce la nevoiași, le duce de mâncare și o face chiar și când e trist pentru că e convocat de o judecătoare ca să fie pedepsit pentru că... i-au fost distruși stupii, furându-i-se încă un an din viață. Dar Domnul Profesor Ioan Ursu are și prieteni, și răbdare, și simplitate, deci are cuvântul mereu drept, neînfricat, de neabătut, limpede și chiar, pentru infractori măcar,prea tare.
Domnul Profesor Ioan Ursu este zvelt, tânăr, și frumos. Ca și nepoțica sa, și ca și mama ei, fata lui, și chiar ca ginerele său - și fostul său elev, Domnul Profesor Ioan Ursu e chiar frumos. Inteligența Domnului Profesor Ioan Ursu, strălucitoare ca o stea (ginerele lui, fost elev, crede că în afara sistemului domnia sa nu ar fi avut, de fel, limite) ei bine, această inteligență frumoasă și blândă, uneori glumeață, dar mereu strălucitoare, nu se urcă printre nori și nici nu scânteie printre nori, deci prin cețuri, ci coboară drept în inimă, ca rugăciunea Sfântului...
Acolo, în inimă, inteligența nuntește tainic, cum așa de bine predica părintele Cleopa, la parastasul căruia Domnul Profesor Ioan Ursu pune un film cu marele duhovnic al neamului, pe Proful online, și se schimbă de-a dreptul în foc viu, în cuvântul ieșit din Cuvânt, în porunca Domnului, carele nu ne vrea călduți. Mai bine rece decât călduț !
Locul din piept unde Domnul Profesor Ioan Ursu găzduiește pe Mântuitor este curat și tare, ca un isvor de munte. Dar nu e rece ! Nici foarte fierbinte. Este cât trebuie, deci firesc, și dumnezeiesc de bun.
De acolo, harul unui singur profesor ajunge departe și salvează un neam întreg. Acesta este harul Domnului ! Nici nu se poate gândi cineva la noi cât e El de puternic !
Domnul Profesor Ioan Ursu a învins, deși poate câ încă nu o știe, poate pentru că e prea ocupat ca să facă binele, tot binele, după poruncă. Domnul Profesor Ioan Ursu a ajuns astfel de-a dreptul, și nici nu se putea altfel, nici mai mult nici mai puțin, decât porunca Domnului.
Nasc și la Muldova omini !
„Cu noi este Dumnezeu ! Înțelegeți, neamuri, și vă plecați !”
2009-08-09
Fata moşneagului
Cardinalitatea basmului românesc
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved.
Copyright © 2009
... Ţii minte basmul vechi ? Pe-atuncea cine putea să-l înţeleagă ?
Avea unchiaşul biet o fată, dar baba rea o izgoni…
Şi luându-şi lumea-n cap copila pleacă, plângând ca o pribeagă
Dar la răspântie de drumuri ea n-a mai stat ca să-şi aleagă,
Ci drept, cu inima bărbată, spre Sfânta Vineri o porni.
Dar abătându-se din cale slei fântâna părăsită
Şi curăţi cu râvnă mărul de-atâţia ani părăginit,
Lipi cuptorul spart, cu humă, aprinse foc, dospi o pită –
Aşa, de dragul hărniciei, din gând curat, fără ispită,
Dar i s-a tras de-aci norocul, căci Sfânta visul i-a-împlinit.
… Stă sufletul cum sta în basme fântâna, mărul, şi cuptorul,
Stă-n drumul către Sfânta Vineri un suflet pururi pătimaş…
Trec fete mândre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul
De bunăvoie să s-abată, să-i primenească iar izvorul
Să-l cureţe şi să-l aprindă, ca-n basme fata de unchiaş !
Vasile Voiculescu
Poetul, scriitorul, redactorul radio şi medicul Vasile Voiculescu, deţinut politic, mărturisitor al lui Hristos din Rugul Aprins
Andra ştia basmele pe dinafară. Dar le cerea, insistent, de câte ori avea nevoie să le audă iar. Exactitatea redării lor era surprinzătoare. Virgulele şi intonaţiile erau respectate, şi nerăbdarea cu care se pregătea audierea lor, în serile lungi în care ni le povesteam, era întrecută doar de facultatea ei uriaşă de a corecta orice abatere – sau numai variaţiune – pe tema poveştilor serii. Nu ne puteam depărta în nici un chip de la basmul original. Mi-am pus deci, de pe atunci, problema rostului acelor basme.
Folclorul copiilor este conservator. Tăria percepţiilor, şi caracterul formator al înţelegerii lor proaspete, adesea crude, şi mereu juste, face minuni. De aceea transmiterea, odinioară neîntreruptă, de la generaţie la generaţie de copii, a primelor naraţiuni exemplare, este cu desăvârşire limpede, şi aproape dreaptă. Sunt doar două răspântii, pentru că bunicii le povesteau nepoţilor, dar şi nepoţii îşi povesteau basmele între ei. Odată iniţiaţi, copiii îşi spuneau poveştile lor şi “ afară ”, pe teritoriul un pic mai larg al curţilor din vecini, între ei. Pentru că aceasta se petrecea într-un interval de timp destul de îngust, răspândirea laterală în timp a basmelor nepoţilor era limitată în chip natural, tocmai pentru că diferenţele prea mari de vârste excludeau comunicarea eficientă dintre ei şi copiii vecinilor. Amintirea naraţiunii exemplare este păstrată însă şi în cohorte, de exemplu trecând prin toate vârstele până la bătrâneţe când copiii ajungeau şi ei bunici. Faptul că “ pe vremuri ” bunicii, mătuşile şi uncheşii se întreceau între ei ca să povestească la rândul lor, mai departe, şi nepoţilor, mai tot ce ştiau, depăşeşte în puritate orice alte memorii fondatoare.
Dacă puterea formatoare a basmului este durabilă şi pură ca o floare, de ce este ea oare şi atât de atotputernică şi atât de fragedă ca o iubire ?
Iată ce cred : Basmul transmite în mod efectiv tot esenţialul. În ciuda deformării sensului numelui său, basmul este o naraţiune a realităţii. El este mai reprezentativ decât orice alt sistem de “ imagini ” asociate originilor noastre. Arhetipul basmului este întotdeauna triplu : El reprezintă pe eroul exemplar în toate cele trei feţe ale realităţii sale : el se naşte, într-un chip unic, parcurge o cale, pe cât de primejdioasă şi de variată pe atât de miraculos invariantă ( de obicei trei tărâmuri ), şi în fine nunteşte. Uneori chiar moartea este un chip de nuntă, ca în Mioriţa care are identitatea narativă a unui basm fondator, alteori reîntoarcerea este schimbarea perpetuă de vămi care caracterizează trecerea pragurilor pe care le întruchipează nunta, ca în Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Dar în toate basmele româneşti este vorba doar de esenţial.
Iată cum :
Eroul exemplar al basmului românesc este “ născut frumos ”. Iată prin urmare şi de ce este nevoie de dragostea perfectă a părinţilor, şi cea dintre părinţi – o dragoste desăvârşită, pentru că este echilibrată şi delicată, dar infinită şi deci atotcreatoare. Chipurile Troiţei sunt tot atâtea naraţiuni ale dragostei dintre feţele cele mai frumoase ale lumilor, cele ale Sfântei Treimi. Eroul basmului românesc poate fi adesea un fiu de Împărat, dar el nu este nici evghenist, nici cehai şukar, şi nici porfirogenet. El este doar “ fătat ” frumos. Este vorba mereu despre un făt fără ispită, un făt cu adevărat curat, un făt din care se poate începe lumea. Făt Frumos şi Prâslea – care este începutul “ prăsilei ” sufleteşti exemplare – sunt deci cardinaliceşte echivalenţi. Cu ei începe cu adevărat lumea, care a fost distrusă până la ei, cum este întotdeauna distrusă ea, doar de păcat. Acest Făt nu se poate lupta decât curat, în trântă, “ pentru că e mai dreaptă ”. Nu întâmplător părintele nostru drag, ieromonahul Rafail Noica, fiu de mare filosof, vorbea despre calea cea dreaptă ca fiind firea omului. Când eroul luptă pentru că “ o luptă-i viaţa, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor ” Hristos învinge împărăteşte, pentru că eroul este cu El, mereu întors la El. Lupta este firească, iar Fata Moşneagului luptă şi ea, deşi nu pare, mai tare ca piatra, şi mai iute ca săgeata. Iubirea este o luptă, iar iubirea de Hristos este singura luptă, o cale de luptă, prin care câştigăm cu adevărat viaţa.
Încercările pe care le suferă Fătul nostru cel Frumos sunt aşadar tainice, grele şi fondatoare. Tărâmurile sunt trei, la ele se ajunge ades printr-o fântănă, iar esenţa fiecăruia poate fi condensată printr-un cuptor feremecat ( de obicei un sân de fată ) într-un singur măr dintr-un metal fără pată. Doar în Harap Alb eroul moare pentru a fi înviat, dar aceasta, atenţie pentru cei ce nu sunt vicleni ca şerpii, este o ispită, pentru că Harap Alb nu este un basm tradiţional. Deşi nu pare a fi nici “ cult ”, basmul lui Ion Creangă este de fapt doar un calc alchemic, întortocheat, şugubăţ, însă de tot tantric. Cum altfel s-ar fi găsit sub salteaua răspopitului învăţător, fiu de cojocar, şi tatăl căpitanului Creangă, cei şapte mii de galbeni ? Harap Alb, cu toată reclama respectatului Vasile Lovinescu, nu e decât o cacialma a masoneriei junimiştilor care şi-au depus în talentul humuleşteanului cel caterisit toată otrava lor dulce şi nu chiar atât de limpede curgătoare ca Ozana. Este cu atât mai uimitor cum geniul coţcăresc al punguţei cu doi bani s-a înmulţit atâta prin hrube cu moş Nechifor Coţcariul, până ce câteva arhetipuri curate au ajuns de au răzbit, tainic, şi prin el. Este vorba de victoria jertfel fără sânge, a albului contra roşului, de biruinţa definitivă a Fiului de Împărat asupra Spânului, care se credea stăpân doar pentru că fiul de împărat zăcea în fundul fântânii... Să ştim deci de-acum să deosebim Acul de Baros… Un produs “ cult ” cu adevărat pur este Făt Frumos din lacrimă. Aici transcrierea arhetipului este făcută de Românul Absolut, care moare asasinat şi denigrat, dar nu trădează gândul său cel mai curat. Genunile din lumea Genarului sunt adânci cât în Prâslea, căruia mumele din adâncuri îi înghit până şi coapsa, căci ghionoaia tot trage la carne dulce, însă tot Prăsilea iese până la urmă la lumină către nuntă. Prietenii lui Făt Frumos născut din lacrimă sunt albinele, caii fermecaţi şi furnicile, prototipurile cele mai strălucite ale Vechii Europe…
Nunta este împlinirea Căii. Greuceanu poate rămâne cu numele în lumea celor grei, dar fiecare părticică din miri este de-acuma perfectă, pentru că mirii s-a regăsit în unire, cu Cel ce i-a unit. Numele mirului din mire este cu totul tainic… Nuntaşii, ei, au nevoie de sare în bucate. Dar botezul este întotdeauna numai împreunarea cu Hristos, Căruia locul nostru din inimă nu Îi este niciodată pe mai departe destul de bine curăţit prin gonirea satanei. Satana are nume legiune, de la împieliţat şi viclean, la aghiuţă, şi scaraoţchi. Nunta însă este ultimul nume, şi singurul pe care îl capătă mirii, care sunt de-acuma una, iar nu muiere şi bărbat ( nume foarte concrete ). Nunta este întotdeauna un fapt cosmic, ca şi Sfânta Liturghie. Taina nunţii este participarea la Întreg. Drumul reîntregirii este suferinţă, iar pântecele mare al lumii în care suferim, ca într-un trecător tărâm, nu este deschis decât într-un singur loc, care este ieşirea din suferinţă prin întoarcerea la Hristos. Mandorla este zgăul pântecelui cel încăpător al lumii, în care se întrevede, prin fântăna de lumină, Hristos, Singurul născut din Sfânta Fecioară. Mandorla nu este capătul, ci începutul. Nu degeaba strămoşii plângeau când li se năştea un copil, prin zgăul mic şi se veseleau la înmormântare, la trecerea pragului prin Zgăul cel mare al împreunării cu Hristos. În lumea păntecoasă de până la viaţa veşnică oricine, chiar şi sufletul cel mai greu se poate uşura numai prin iubire, cu care trecem de tărâmul acesta, cel mai întunecat, doar dacă iubirea ne este mai tare ca orice încercare, ca aurul în foc.
Cardinalitatea este numele pe care îl dau legăturii dintre creaţie şi Tatăl creator. Chipul cel mai adânc lămuritor al dumnezeirii este imanent în orice aspect al creaţiei. Acest aspect este discret doar datorită mărginirii iubirii noastre. Dar acest aspect rămâne tainic şi continuu legat printre tărâmuri, dimensiuni şi încercări. Chipul acesta explică deci atât simbolul imanent oricărei descrieri prin Cuvânt, cât şi exprimarea prin simbol a esenţei. Am găsit prin urmare, între apofatism şi înţelegerea catafatică, o cale admirabilă, aceea în care copiii sunt iniţiaţi dacă ne mai amintim şi mai voim să le povestim, fără greş, basmul copilăriei. De acest basm nu ne putem îndepărta, orice am face, şi oriunde am fi. Nu plecăm la Domnul până ce nu-l transmitem, la rândul nostru, mai departe.
Basmul exprimă aşadar mereu întregul, adică Adevărul, Calea, şi Viaţa. Naşterea sufletului care este o taină de o veşnicie dumnezeiască, drumul sufletului, care este o încercare de creaţie interioară, şi nunta sufletului, singura care asigură trecerea în tărâmul veşniciei, sunt cu toate în basm.
Rămâne de mirare în concluzie, dar de acum îmi este un pic mai tainic desluşit sau numai ceva mai armonios întrevăzut, cum cardinalitatea basmului românesc este perfectă, pentru că basmul românesc nu poate exista în afară de Hristos.
Cu câtă delicată putere scria Voiculescu cel tănăr ( publicat în 1916 ), versurile acestea fragede, despre esenţa basmului românesc în vremurile de cumpănă care ne trag pe noi toţi spre pierderea sufletului :
Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi…
Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,
Căci nimeni n-o mai cercetează ; găleata-i spânzură dogită
Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.
Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Părăginit într-o livadă şi plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza-ncet o roade
Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,
Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe pălămizi.
Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,
La care nimeni nu aduce aluatul proaspăt în covată
Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,
Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.
… Ţii minte basmul vechi ? Pe-atuncea cine putea să-l înţeleagă ?
Avea unchiaşul biet o fată, dar baba rea o izgoni…
Şi luându-şi lumea-n cap copila pleacă, plângând ca o pribeagă
Dar la răspântie de drumuri ea n-a mai stat ca să-şi aleagă,
Ci drept, cu inima bărbată, spre Sfânta Vineri o porni.
Dar abătându-se din cale slei fântâna părăsită
Şi curăţi cu râvnă mărul de-atâţia ani părăginit,
Lipi cuptorul spart, cu humă, aprinse foc, dospi o pită –
Aşa, de dragul hărniciei, din gând curat, fără ispită,
Dar i s-a tras de-aci norocul, căci Sfânta visul i-a-împlinit.
… Stă sufletul cum sta în basme fântâna, mărul, şi cuptorul,
Stă-n drumul către Sfânta Vineri un suflet pururi pătimaş…
Trec fete mândre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul
De bunăvoie să s-abată, să-i primenească iar izvorul
Să-l cureţe şi să-l aprindă, ca-n basme fata de unchiaş !
_
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved.
Copyright © 2009
... Ţii minte basmul vechi ? Pe-atuncea cine putea să-l înţeleagă ?
Avea unchiaşul biet o fată, dar baba rea o izgoni…
Şi luându-şi lumea-n cap copila pleacă, plângând ca o pribeagă
Dar la răspântie de drumuri ea n-a mai stat ca să-şi aleagă,
Ci drept, cu inima bărbată, spre Sfânta Vineri o porni.
Dar abătându-se din cale slei fântâna părăsită
Şi curăţi cu râvnă mărul de-atâţia ani părăginit,
Lipi cuptorul spart, cu humă, aprinse foc, dospi o pită –
Aşa, de dragul hărniciei, din gând curat, fără ispită,
Dar i s-a tras de-aci norocul, căci Sfânta visul i-a-împlinit.
… Stă sufletul cum sta în basme fântâna, mărul, şi cuptorul,
Stă-n drumul către Sfânta Vineri un suflet pururi pătimaş…
Trec fete mândre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul
De bunăvoie să s-abată, să-i primenească iar izvorul
Să-l cureţe şi să-l aprindă, ca-n basme fata de unchiaş !
Vasile Voiculescu
Poetul, scriitorul, redactorul radio şi medicul Vasile Voiculescu, deţinut politic, mărturisitor al lui Hristos din Rugul AprinsAndra ştia basmele pe dinafară. Dar le cerea, insistent, de câte ori avea nevoie să le audă iar. Exactitatea redării lor era surprinzătoare. Virgulele şi intonaţiile erau respectate, şi nerăbdarea cu care se pregătea audierea lor, în serile lungi în care ni le povesteam, era întrecută doar de facultatea ei uriaşă de a corecta orice abatere – sau numai variaţiune – pe tema poveştilor serii. Nu ne puteam depărta în nici un chip de la basmul original. Mi-am pus deci, de pe atunci, problema rostului acelor basme.
Folclorul copiilor este conservator. Tăria percepţiilor, şi caracterul formator al înţelegerii lor proaspete, adesea crude, şi mereu juste, face minuni. De aceea transmiterea, odinioară neîntreruptă, de la generaţie la generaţie de copii, a primelor naraţiuni exemplare, este cu desăvârşire limpede, şi aproape dreaptă. Sunt doar două răspântii, pentru că bunicii le povesteau nepoţilor, dar şi nepoţii îşi povesteau basmele între ei. Odată iniţiaţi, copiii îşi spuneau poveştile lor şi “ afară ”, pe teritoriul un pic mai larg al curţilor din vecini, între ei. Pentru că aceasta se petrecea într-un interval de timp destul de îngust, răspândirea laterală în timp a basmelor nepoţilor era limitată în chip natural, tocmai pentru că diferenţele prea mari de vârste excludeau comunicarea eficientă dintre ei şi copiii vecinilor. Amintirea naraţiunii exemplare este păstrată însă şi în cohorte, de exemplu trecând prin toate vârstele până la bătrâneţe când copiii ajungeau şi ei bunici. Faptul că “ pe vremuri ” bunicii, mătuşile şi uncheşii se întreceau între ei ca să povestească la rândul lor, mai departe, şi nepoţilor, mai tot ce ştiau, depăşeşte în puritate orice alte memorii fondatoare.
Dacă puterea formatoare a basmului este durabilă şi pură ca o floare, de ce este ea oare şi atât de atotputernică şi atât de fragedă ca o iubire ?
Iată ce cred : Basmul transmite în mod efectiv tot esenţialul. În ciuda deformării sensului numelui său, basmul este o naraţiune a realităţii. El este mai reprezentativ decât orice alt sistem de “ imagini ” asociate originilor noastre. Arhetipul basmului este întotdeauna triplu : El reprezintă pe eroul exemplar în toate cele trei feţe ale realităţii sale : el se naşte, într-un chip unic, parcurge o cale, pe cât de primejdioasă şi de variată pe atât de miraculos invariantă ( de obicei trei tărâmuri ), şi în fine nunteşte. Uneori chiar moartea este un chip de nuntă, ca în Mioriţa care are identitatea narativă a unui basm fondator, alteori reîntoarcerea este schimbarea perpetuă de vămi care caracterizează trecerea pragurilor pe care le întruchipează nunta, ca în Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Dar în toate basmele româneşti este vorba doar de esenţial.
Iată cum :
Eroul exemplar al basmului românesc este “ născut frumos ”. Iată prin urmare şi de ce este nevoie de dragostea perfectă a părinţilor, şi cea dintre părinţi – o dragoste desăvârşită, pentru că este echilibrată şi delicată, dar infinită şi deci atotcreatoare. Chipurile Troiţei sunt tot atâtea naraţiuni ale dragostei dintre feţele cele mai frumoase ale lumilor, cele ale Sfântei Treimi. Eroul basmului românesc poate fi adesea un fiu de Împărat, dar el nu este nici evghenist, nici cehai şukar, şi nici porfirogenet. El este doar “ fătat ” frumos. Este vorba mereu despre un făt fără ispită, un făt cu adevărat curat, un făt din care se poate începe lumea. Făt Frumos şi Prâslea – care este începutul “ prăsilei ” sufleteşti exemplare – sunt deci cardinaliceşte echivalenţi. Cu ei începe cu adevărat lumea, care a fost distrusă până la ei, cum este întotdeauna distrusă ea, doar de păcat. Acest Făt nu se poate lupta decât curat, în trântă, “ pentru că e mai dreaptă ”. Nu întâmplător părintele nostru drag, ieromonahul Rafail Noica, fiu de mare filosof, vorbea despre calea cea dreaptă ca fiind firea omului. Când eroul luptă pentru că “ o luptă-i viaţa, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor ” Hristos învinge împărăteşte, pentru că eroul este cu El, mereu întors la El. Lupta este firească, iar Fata Moşneagului luptă şi ea, deşi nu pare, mai tare ca piatra, şi mai iute ca săgeata. Iubirea este o luptă, iar iubirea de Hristos este singura luptă, o cale de luptă, prin care câştigăm cu adevărat viaţa.
Încercările pe care le suferă Fătul nostru cel Frumos sunt aşadar tainice, grele şi fondatoare. Tărâmurile sunt trei, la ele se ajunge ades printr-o fântănă, iar esenţa fiecăruia poate fi condensată printr-un cuptor feremecat ( de obicei un sân de fată ) într-un singur măr dintr-un metal fără pată. Doar în Harap Alb eroul moare pentru a fi înviat, dar aceasta, atenţie pentru cei ce nu sunt vicleni ca şerpii, este o ispită, pentru că Harap Alb nu este un basm tradiţional. Deşi nu pare a fi nici “ cult ”, basmul lui Ion Creangă este de fapt doar un calc alchemic, întortocheat, şugubăţ, însă de tot tantric. Cum altfel s-ar fi găsit sub salteaua răspopitului învăţător, fiu de cojocar, şi tatăl căpitanului Creangă, cei şapte mii de galbeni ? Harap Alb, cu toată reclama respectatului Vasile Lovinescu, nu e decât o cacialma a masoneriei junimiştilor care şi-au depus în talentul humuleşteanului cel caterisit toată otrava lor dulce şi nu chiar atât de limpede curgătoare ca Ozana. Este cu atât mai uimitor cum geniul coţcăresc al punguţei cu doi bani s-a înmulţit atâta prin hrube cu moş Nechifor Coţcariul, până ce câteva arhetipuri curate au ajuns de au răzbit, tainic, şi prin el. Este vorba de victoria jertfel fără sânge, a albului contra roşului, de biruinţa definitivă a Fiului de Împărat asupra Spânului, care se credea stăpân doar pentru că fiul de împărat zăcea în fundul fântânii... Să ştim deci de-acum să deosebim Acul de Baros… Un produs “ cult ” cu adevărat pur este Făt Frumos din lacrimă. Aici transcrierea arhetipului este făcută de Românul Absolut, care moare asasinat şi denigrat, dar nu trădează gândul său cel mai curat. Genunile din lumea Genarului sunt adânci cât în Prâslea, căruia mumele din adâncuri îi înghit până şi coapsa, căci ghionoaia tot trage la carne dulce, însă tot Prăsilea iese până la urmă la lumină către nuntă. Prietenii lui Făt Frumos născut din lacrimă sunt albinele, caii fermecaţi şi furnicile, prototipurile cele mai strălucite ale Vechii Europe…
Nunta este împlinirea Căii. Greuceanu poate rămâne cu numele în lumea celor grei, dar fiecare părticică din miri este de-acuma perfectă, pentru că mirii s-a regăsit în unire, cu Cel ce i-a unit. Numele mirului din mire este cu totul tainic… Nuntaşii, ei, au nevoie de sare în bucate. Dar botezul este întotdeauna numai împreunarea cu Hristos, Căruia locul nostru din inimă nu Îi este niciodată pe mai departe destul de bine curăţit prin gonirea satanei. Satana are nume legiune, de la împieliţat şi viclean, la aghiuţă, şi scaraoţchi. Nunta însă este ultimul nume, şi singurul pe care îl capătă mirii, care sunt de-acuma una, iar nu muiere şi bărbat ( nume foarte concrete ). Nunta este întotdeauna un fapt cosmic, ca şi Sfânta Liturghie. Taina nunţii este participarea la Întreg. Drumul reîntregirii este suferinţă, iar pântecele mare al lumii în care suferim, ca într-un trecător tărâm, nu este deschis decât într-un singur loc, care este ieşirea din suferinţă prin întoarcerea la Hristos. Mandorla este zgăul pântecelui cel încăpător al lumii, în care se întrevede, prin fântăna de lumină, Hristos, Singurul născut din Sfânta Fecioară. Mandorla nu este capătul, ci începutul. Nu degeaba strămoşii plângeau când li se năştea un copil, prin zgăul mic şi se veseleau la înmormântare, la trecerea pragului prin Zgăul cel mare al împreunării cu Hristos. În lumea păntecoasă de până la viaţa veşnică oricine, chiar şi sufletul cel mai greu se poate uşura numai prin iubire, cu care trecem de tărâmul acesta, cel mai întunecat, doar dacă iubirea ne este mai tare ca orice încercare, ca aurul în foc.
Cardinalitatea este numele pe care îl dau legăturii dintre creaţie şi Tatăl creator. Chipul cel mai adânc lămuritor al dumnezeirii este imanent în orice aspect al creaţiei. Acest aspect este discret doar datorită mărginirii iubirii noastre. Dar acest aspect rămâne tainic şi continuu legat printre tărâmuri, dimensiuni şi încercări. Chipul acesta explică deci atât simbolul imanent oricărei descrieri prin Cuvânt, cât şi exprimarea prin simbol a esenţei. Am găsit prin urmare, între apofatism şi înţelegerea catafatică, o cale admirabilă, aceea în care copiii sunt iniţiaţi dacă ne mai amintim şi mai voim să le povestim, fără greş, basmul copilăriei. De acest basm nu ne putem îndepărta, orice am face, şi oriunde am fi. Nu plecăm la Domnul până ce nu-l transmitem, la rândul nostru, mai departe.
Basmul exprimă aşadar mereu întregul, adică Adevărul, Calea, şi Viaţa. Naşterea sufletului care este o taină de o veşnicie dumnezeiască, drumul sufletului, care este o încercare de creaţie interioară, şi nunta sufletului, singura care asigură trecerea în tărâmul veşniciei, sunt cu toate în basm.
Rămâne de mirare în concluzie, dar de acum îmi este un pic mai tainic desluşit sau numai ceva mai armonios întrevăzut, cum cardinalitatea basmului românesc este perfectă, pentru că basmul românesc nu poate exista în afară de Hristos.
Cu câtă delicată putere scria Voiculescu cel tănăr ( publicat în 1916 ), versurile acestea fragede, despre esenţa basmului românesc în vremurile de cumpănă care ne trag pe noi toţi spre pierderea sufletului :
Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi…
Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,
Căci nimeni n-o mai cercetează ; găleata-i spânzură dogită
Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.
Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Părăginit într-o livadă şi plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza-ncet o roade
Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,
Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe pălămizi.
Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,
La care nimeni nu aduce aluatul proaspăt în covată
Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,
Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.
… Ţii minte basmul vechi ? Pe-atuncea cine putea să-l înţeleagă ?
Avea unchiaşul biet o fată, dar baba rea o izgoni…
Şi luându-şi lumea-n cap copila pleacă, plângând ca o pribeagă
Dar la răspântie de drumuri ea n-a mai stat ca să-şi aleagă,
Ci drept, cu inima bărbată, spre Sfânta Vineri o porni.
Dar abătându-se din cale slei fântâna părăsită
Şi curăţi cu râvnă mărul de-atâţia ani părăginit,
Lipi cuptorul spart, cu humă, aprinse foc, dospi o pită –
Aşa, de dragul hărniciei, din gând curat, fără ispită,
Dar i s-a tras de-aci norocul, căci Sfânta visul i-a-împlinit.
… Stă sufletul cum sta în basme fântâna, mărul, şi cuptorul,
Stă-n drumul către Sfânta Vineri un suflet pururi pătimaş…
Trec fete mândre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul
De bunăvoie să s-abată, să-i primenească iar izvorul
Să-l cureţe şi să-l aprindă, ca-n basme fata de unchiaş !
_
2009-06-04
Andrei Vartic († 2009)
Andrei Vartic a plecat la Domnul !
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Basarabia, Dacii, Neamul românesc, prietenii, apoi chiar noi cei ce l-am citit, sau cei pe care ne-a editat din bejenie, am pierdut pe Andrei. Vineri va fi înmormântat. Dumnezeu să-l ierte !
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Basarabia, Dacii, Neamul românesc, prietenii, apoi chiar noi cei ce l-am citit, sau cei pe care ne-a editat din bejenie, am pierdut pe Andrei. Vineri va fi înmormântat. Dumnezeu să-l ierte !
2007-06-28
Patria lui Abaris din Miază-Noapte
Basarabia, lacrima noastră de cătră Răsărit...
by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org
Uciderea încă a unui milion de români în zece ani: Între 1940 şi 1950, în urma unui regim sistematic de teroare, prin asasinate, detenţie grea, execuţii, privare de hrană, deportări masive, biserici arse, preoţi martirizaţi, îmbolnăviri şi foamete programată, etc., Basarabia a pierdut o treime din populaţia sa românească. Au rămas numai 2.229.000 de locuitori în 1950 faţă de 3.200.000 de locuitori. Virgil Gheorghiu, moldovean de geniu, din Războieni, fiu de preot din neam în neam, cu studiile la liceul militar din Chişinau a scris, nu în Ard Malurile Nistrului, ci chiar aici cum şi cine a desacrat locul rugii adolescenţei, apoi acela al tinereţii sale de poet adevărat.
Totul a început la 28 iunie 1940…
Dar nu s-a încheiat cu eliberarea Basarabiei... Au murit, apoi, au dispărut, au fost deportaţi, executaţi, alte sute de mii. Paul Goma a documentat o parte din năucitoarele comploturi care voiau să ucidă un popor întreg, al nostru, în Basarabia. Fără Domnul, cum rămânea oare acest pământ, lacrima noastră de la Răsărit, leagănul românilor tot atât pe cât ne sunt Carpaţii sau Dunărea, cum rămânea oare Basarabia pe lume?
by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org
Uciderea încă a unui milion de români în zece ani: Între 1940 şi 1950, în urma unui regim sistematic de teroare, prin asasinate, detenţie grea, execuţii, privare de hrană, deportări masive, biserici arse, preoţi martirizaţi, îmbolnăviri şi foamete programată, etc., Basarabia a pierdut o treime din populaţia sa românească. Au rămas numai 2.229.000 de locuitori în 1950 faţă de 3.200.000 de locuitori. Virgil Gheorghiu, moldovean de geniu, din Războieni, fiu de preot din neam în neam, cu studiile la liceul militar din Chişinau a scris, nu în Ard Malurile Nistrului, ci chiar aici cum şi cine a desacrat locul rugii adolescenţei, apoi acela al tinereţii sale de poet adevărat.
Totul a început la 28 iunie 1940…
Dar nu s-a încheiat cu eliberarea Basarabiei... Au murit, apoi, au dispărut, au fost deportaţi, executaţi, alte sute de mii. Paul Goma a documentat o parte din năucitoarele comploturi care voiau să ucidă un popor întreg, al nostru, în Basarabia. Fără Domnul, cum rămânea oare acest pământ, lacrima noastră de la Răsărit, leagănul românilor tot atât pe cât ne sunt Carpaţii sau Dunărea, cum rămânea oare Basarabia pe lume?
Subscribe to:
Comments (Atom)