Ce face perenitatea „ştiinţei”?
by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org
Părinte binecuvântează !
Mi-e teamă pentru tema sfinţiei voastre, pentru că "paradigma" lui Kuhn "a vécu" şi singurul rost remarcabil al acestei grăbite treceri îmi pare a fi înfăţişarea precarităţii ştiinţei...
Iată de ce :
Anselm, cel care credea că "nebun" înseamnă exclusiv "necredincios", şi credea "ca să înţeleagă", avea o paradigmă... Goedel, care nu credea, dar care a dat (în postume) "dovada logică a existenţei Domnului" avea şi el o paradigmă... Anselm crede pentru a pricepe logica, Goedel nu crede, dar descoperă, măcar logic pe Domnul. Din această dilemă nu putem ieşi. Deci, aparent măcar, Kuhn ar avea dreptate : Fiecare generaţie piere cu tot cu paradigma ei.
Ce rămâne însă? Ce face posibilă ştiinţa ?
Simţiţi sfinţia voastra curentul de duh care trece prin întrebările bine simţite ale acestor doi mari logicieni ? Acesta sigur rămâne... Derek de Solla Price cu statisticile lui, ar fi incântat că totuşi, prin "cimitirul de paradigme", ceva tot rămâne...
Ceva deci, ceva în spatele ştiinţei, care e trecătoare, o face posibilă. Aceasta este singura perenitate a ştiintei (cu o expresie a lui Aldous Huxley, în ţara unde măcar fizica s-a numit filosofie naturală). Aşa se face că acest ceva asigură naşterea concomitenta a cuvintelor şi a "cunosc-ştiinţelor"...
Aici e de săpat. Deci iar înapoi la cuvinte şi co-naşterea din cunoaşterea lor... Mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase din tema încredinţată mie !
